Ca in fiecare an, si in 2012 organele fiscale ale statului au confiscat mai multe autovehicule care au ajuns la discretia Guvernului. Conform legii, acestea sunt scoase la vanzare pentru recuperarea unor prejudicii facute de proprietarii. Anul trecut, statul a confiscat 200 de autovehicule. O comisie din subordinea Secretariatului General al Guvernului, condusa de secretarul de stat Andrei Rizoiu, a decis ca un numar de 130 dintre acestea sa fie repartizate unor primării, ministere, institutii deconcentrate sau biserici.
Cum se poate obtine un astfel de autovehicul? Dincolo de criteriile prevazute in lege, conditia cea mai importanta ramane formularea unei cereri la momentul potrivit, dupa ce institutia respectiva a fost informata pe firul scurt, pentru ca nu se face niciun anunţ public în prealabil.
Conform listei obtinute de gandul/info de la Ministerul Finantelor Publice, 55 de autovehicule au fost repartizate primariilor. Dintre acestea, doar unul a ajuns la o localitate condusa de PDL, doua la PPDD si celelalte la administratiile USL. Stati linistiti, nimeni nu se va revolta, pentru ca sistemul arbitrar de impartire a fost patentat de guvernarea Boc, in perioada respectiva primariile PDL din judetul Cluj, bunaoara, au primit mai multe masini decat toate localitatile din Romania conduse de primarii opozitiei.
In Maramures, doua autoutilitare au ajuns la Directia Generala a Finantelor Publice. Este vorba de un Citroen Jumper din 2008, in valoare de 60.000 lei si un Peugeot din 2009, estimat la 54.000 lei. Primăria (PNL) comunei Boiu Mare a primit un autoturism Opel ASTRA din 2001, având o valoare de 14.260 lei. O autoutilitară Ford Transit din 2002, având o valoare de 14.118 lei a fost repartizată primăriei (PSD) Asuaju de Sus.
La primăria (PSD) Ieud a ajuns un Citroen Berlingo din 2004, in valoare de 33.664 lei, un Peugeot 607 la primăria (PSD) Săcălăşeni, in vreme ce orasul Cavnic (tot PSD) s-a multumit cu o Toyota Yaris Verso în valoare de 12.445 lei.
Cum lista donatiilor de masini catre biserici nu a putut fi, deocamdata, parcursa, nu putem sti daca pomenile guvernamentale au vizat si parohiile sau manastirile din Maramures. Ca la Episcopie nu-i cazul, inaltele fete bisericesti locale avand limuzine mult mai performante si mai scumpe decat cele din dotarea ministerelor.
Sursa: Grigore Ciascai