Pompierii maramureseni s-au gandit si la cei mai putin favorizati de soarta, pentru care sarbatorile de Paste nu sunt nici imbelsugate, nici fericite. Din cotizatiile stranse la Asociatia “Curaj si Devotament “ infiintata de angajatii ISU Maramures, s-au cumparat daruri pentru mai multe familii cu situatie materiala dificila.
Purtatorul de cuvant al ISU Maramures, Cornel Babut, a spus ca pompierii baimareni au trecut azi, 16 aprilie, pe la cateva astfel de familii cu mai multi copii, carora le-au oferit alimente, dulciuri si sucuri.
Tot astazi, pompierii din Sighetu Marmatiei au avut o actiune similara. Ei s-au oprit si la o familie cu 10 copii, care stau intr-o garsoniera, si la alta cu 6 copii. Pompierii din Viseu de Sus au fost mai rapizi, pentru ca au impartit pachetele de Paste in cursul zilei de miercuri.
Sursa: Ioana Osan