Patru persoane au fost ucise vineri, 4 octombrie, la Cairo in cursul confruntarilor dintre sustinatorii si opozantii presedintelui islamist destituit Mohamed Morsi si fortele de securitate, conform unei surse medicale citate de AFP. Khaled al-Khatib, responsabil al serviciilor de ambulanta, a mai transmis ca alte 40 de persoane au fost ranite in cursul violentelor care au izbucnit in timpul manifestatiilor islamiste de dupa rugaciunea saptamanala de la Cairo si alte orase din tara.
„Patru persoane au fost ucise la Cairo”, a declarat el precizand ca printre victime nu se numara membri ai fortelor de securitate sau politie, insa fara a mentiona care a fost cauza decesului. Acesta a raportat anterior ca un barbat a murit impuscat.
Cairo a fost scena unor confruntari violente vineri, in special in jurul emblematicei piete Tahrir unde accesul a fost blocat in timp ce mii de islamisti au defilat in mai multe cartiere din capitala. Pentru a impiedica mai multe sute de manifestanti care scandau „Dumnezeu este mare” sa patrunda in piata, politia a tras in aer gloante reale si a folosit gaze lacrimogene, a constatat un jurnalist AFP.
Sursa: Mediafax