Oricare baimarean get-beget – e drept nascut in urma cu vreo 30-40 de ani – are, cu siguranta, amintiri cu Piatra Virgina. In copilarie ori in adolescenta, pe vremea cand posibilitatile de distractie erau mai putine ca acum, ”expeditiile” pe Piatra Virgina ori pe Tolvaj Denes dadeau un farmec aparte vacantelor petrecute in oras. ”Varfurile” erau si inca mai sunt puncte de observatie perfecte pentru o panorama a orasului Baia Mare. La fiecare urcare, cei care ajung sus pot sa vada cum urbea se schimba: ba un bloc nou aparut la orizont, ba o casa inaltata intr-un loc unde altadata era livada – o intindere de betoane care ”musca” tot mai adanc din verdele orasului. ”Lupta” pentru modernizarea Baii Mari poate fi supravegheata fara efort de pe Piatra Virgina. Urmeaza traseul si te vei convinge…
Vezi galeria foto (click aici…)
Aversele mocanesti sunt alungate de Luna plina, cerul instelat si primele brume generand nesperate transparente matinale. Pe crude peluze, abia tunse, au aterizat precum fluturii frunzele omorate de toamna. Pornesc la drum. De data aceasta calator prin oras.
Albele arcade gotice confera o zveltete armonioasa sfantului lacas greco-catolic. Pastelat e parcul central, aflat de-abia in anotimpul copilariei. Armonios hotelul-restaurant, aduce unui temporar esuat pachebot transatlantic alb in buricul urbei. Indaratul sau susura niste lesinate jeturi cristalin-curbilinii de ape, cu total nejustificate pretentii de fantani arteziene.
Lume plimbareata, aparent fara un scop anume. Timpane si portaluri de vechi case invadate de imense jerbe de iedera si plante agatatoare rubinii descriu maiestre arabescuri.
Ca un turcesc turban e Turnul Macelarilor, frumos zidit din piatra. Dincoace de el, imapasibila ”fojgaiala” precupeteasca din Piata Izvoarele.
Ingemanate turle argintii de biserici concureaza inechitabil auster-sobrul Turn Stefan adumbrit de maiestuosi frasini iar la poalele lor, si pe la ferestrele subsolurilor impozantelor cladiri ce-nchid latura nordica a tintirimului, adormit-zgribuliti drojdieri impuscati in aripa de cu seara de buclucas-perversul Bachus.
Sfintii au adormit in firidele umbrite ale catedralei romano-catolice iar aproape, in Piata Millenium, un mare grup de turisti maghiari privesc, loviti parca de perplexitate, locatia recent dezafectatei sculpturi reprezentandu-l pe Sfantul Stefan in care, straniu martor, a ramas doar un ciot de mana purtand simbolul crestinatatii.
Frunze aurii frunze acopera caldaramul superb ritmat pe care zburataceste un stol de porumbei neastamparati, amintind de venetiana piata San Marco.
Imediat un interesant grup de pasionati ai motocicletelor puternice, de clasa, dau mici reprezentatii acrobatice.
Mai incolo, spre strada Dacia, un ingust pasaj incorsetat de succesive arcade si-n fine, zidul rugos de piatra patinata de secole, ne dezvaluie un mic crampei din meterezele medievale inexpugnabile din fata Monetariei.
In fundal, invesmantata sobru, ca pentru un autumnal concert simfonic policrom, Magura Baii cu o geana stancoasa care tradeaza acolo semeata Piatra Virgina ce domina vechiul, si frumosul Parc Municipal.
Pana acolo trecem pe langa evantaiul Monumentului Ostasului Roman precedat de un frumos rond cu dalii mici, multicolore langa care patineaza pe role copii zburdalnici iar o familie gitana arunca spre slavile cerului imbietoare arome de castane proaspat prajite.
Frumoasa e bisericuta ortodoxa alb-bej din stanga, poate datorita sirului de arini. Batrani castani ornamentali strajuiesc aleea din stanga Campului Tineretului si-ndaratul Liceului de Arta.
Dintr-o data albul cu monumentale coloane al fostului Teatru de Vara, azi sediul Muzeului Etnografic, izbucneste la dreapta unui insangerat-auriu palc de stejari mai apoi, in spatele lui si la poalele Dealului Florilor, casutele de basm aievea din Muzeul Satului Baia Mare. De fel surprinzator intr-o astfel de zi splendid insorita, remarcam numerosi vizitatori, majoritatea niste galagiosi si zglobii elevi de gimnaziu.
Meri despuiati de frunze si rod, pruni desenandu-si pe canavaua cerului grafica intunecata a armonioaselor ramuri, niste paralele lumanari stinse par plopii insirati spre Stadionul Municipal, pustiu.
Pietre de moara, circulare ghizduri trainice de fantani, o caruta cu fan asteptand boii cuminti si blanzi la injugare, o grapa atarnata pe dosul unei suri, un ciubar ochi cu apa, pus la umflat inainte de-a se toca in el mustosi struguri ori mere si pere pentru viitoarea horinca, banci traditionale dinaintea gardurilor si-o sulita de biserica moroseneasca ce spinteca parca azurul, avantandu-se semeata spre cer.
Garduri din leturi de brad, alternand cu altele traditional impletite din nuiele. Pe prispele inguste, si lipite cu lut, zac cosnite si varse alaturi de imblaciuri pentru canepa. Lipseste totusi ceva. Taranii alaturi de nevestele si copiii lor. Viata insasi adica, acel ceva neinchistabil niciunde si nicicum.
Peste gard e cimitirul, intr-un fel si el un muzeu al destinelor pe veci adormite iar dincolo, peste modesta vale Usturoi, e Parcul Municipal.
Misterios, de pe cladirea mai veche de-un secol ce-l inchide spre sud-est a disparut placa comemorativa ce amintea de comunistii ilegalisti ce conspirasera postbelic pe-acolo. Iata, o alta negare, si mizerabila masluire contraproductiva, a istoriei. Negarea unui nefast si irefutabil trecut.
Fostul iaz mic pentru lebede e aproape golit de apa devenind un promiscuu si vast container de gunoi. Aleile-s vag animate, superbi gorunii, stejarii, fagii, magnoliile, tuiele, pinii si zadele, molizii pe-ale caror trunchiuri solzoase suie agila o veverita circumspecta.
Prindem marcajul turistic triunghi albastru ce suie Magura Baii lasand la stanga Piatra Virgina (turnul auster-rugos-vulcanic) dincolo de care, culmea impadurita care separa valea Usturoi de Valea Rosie, suie traversand cateva succesive inseuari inainte de-a atinge varful Ferigii, cotind-o de-acolo apoi la est pentru a ajunge in Poiana Plestioare (la poale).
Poteca e slinos-alunecoasa dupa ploile zilelor din urma, solul reavam miroase tonic a frunza putrezinda si ghinda abia cazuta, aprig cautata de puternicele raturi ale mistretilot ce se pare ca nu pregeta sa se avante noapte de noapte pana aici.
O ceata mare de copii din clase primare de scoala zburda tipand fericiti pe versantul de dincolo de sipotul izvorului. Abia au coborat dinspre Piatra Virgina insotiti de doi mentori tineri. Admirabil!
Poteca ingusta, amenajata pe alocuri cu praguri, trambuline, serpentine de catre mountainbikeri, se avanta-n final pe un bolovanos scuar. Exuberante matragune-si ofera otravitii ciorchini negri-antracit soarelului si trecatorilor dornici de inedite pretexte fotografice.
Imediat apare o mica grota din roci hidrotermale, la stanga turnul Pietrei Virgine si-apoi stancosul promontoriu-belvedere spre Centrul Vechi baimarean.
Fantastica e panorama larga deschisa de-aici, desi soarele abia trecut de-amiaza ne orbeste pur si simplu.
Un vag murmur urban suie pana aici, altfel e liniste, cald, placut, ba chiar romantic-desuet. La nici zece pasi mai jos trei manatarci isi scot la iveala bej-aramiile lor palarii din groasa cuvertura de frunze.
Sub Piatra Virgina, cum altfel oare, atrage atentia un gros guler promiscuu de ambalaje si pet-uri esuate-ntre matragune si tepoase ruguri de mur.
Coborand, dam peste alti copii exuberanti, mai mici, de varsta gradinitei, bucurandu-se de farmecul padurii, inocenta, candoare si blandetea calda a soarelui dupa-amiezii.
Frumos, cochet si ingrijit e restaurantul cu gradina de vara de la marginea parcului. O halba de bere neagra sau blonda ar fi numai buna pentru ca sub mangiierile soarelui, mijindu-ti copilareste ochii, sa admiri printre pleoape, uriasele frunze galbui sau verzi ale tinerilor platani, abia aterizate, pe caldaramul din placi rostuite de andezit.
Orasul e acolo, dincolo de aleile frunzos-fosnitoare ale parcului strajuit de busturile scriitorilor. Il tradeaza vechile, sau mai recentele, vile cu gradini invadate de flori, trotuarele pe care au aparut perechile de plimbareti.
Imputinatele unde mincinos-albastre ale Sasarului despica urbea inegal.
Privind spre est, dai cu privirea, succesiv, de turnul Prefecturii, Turnul Stefan, turla bisericii evanghelice si-apoi de trabucul toxic al cosului de la Phoenix, totul suprapus imensei capite partial impadurita a varfului Mogosa.
Gata cu reveria si incantarea fiindca de-acum incolo trebuie sa traversezi orasul nou, un etern santier de drumuri si poduri insa privind in urma ai parte de-o veritabila incantare peisagistico-cromatia, de la stancaria Tolvaj Denes in sus pe culmea Morgau–Iricau, Dealul Florilor, Dealul Crucii…
Va asigur insa ca merita sa faceti un mimim efort pentru a va oferi inescriptibila perspectiva a orasului vazut de sus, de la Piatra Virgina (dar fara sa lasati in urma tot felul de mizerii pe post de inutile piedici in calea uitarii!).
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
