In Maramures, taierea ajutoarelor financiare oferite pana acum pentru tinerii casatoriti si a indemnizatiilor pentru nastere si pentru trusou ar aduce economii la buget de circa 390.000 de euro, reiese din calculul sumelor alocate in primele sase luni ale acestui an acestor ajutoare.
Economiile la buget au atins si ajutoarele sociale, o parte dintre acestea fiind sistate incepand din 1 iulie. In aceasta categorie intra sprijinul financiar la intemeierea unei familii, este vorba de cei 200 de euro pe care ii primeau tinerii la prima casatorie, cei 150 de lei – banii pentru trusoul copilului nou-nascut -, indemnizatia de nastere – 230 de lei – si indemnizatia pentru cresterea copilului, redusa cu 15%.
„Din majoritatea ajutoarelor sociale care s-au acordat pana acuma, prin legea privind unele masuri de restabilire a echilibrului bugetar, se abroga unele prevederi prin care se acordau unele ajutoare familiilor. Respectiv, se abroga legea privind sprijinul financiar la constituirea unei familii, de asemenea, se abroga legea privind trusoul pentru nou-nascuti si indemnizatia pentru nou-nascuti”, a declarat directorul interimar al Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale (AJPS) Maramures, Vasile Giurgiu.
In Maramures, in primele sase luni ale anului, 748 de cupluri au beneficiat de ajutor la intemeierea unei familii, iar 2.515 persoane au primit bani pentru trusou. De indemnizatia pentru nou-nascuti, respectiv suma de 230 de lei, au beneficiate 2.328 de copii, iar 4.759 de persoane beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului, cifra reprezentand o medie pe primele sase luni ale anului.
Daca in cea de-a doua jumatate a anului, numarul casatoriilor si al nasterilor se va mentine constant, ar insemna ca 149.600 de euro, bani ce ar reveni tinerilor casatoriti, nu vor mai ajunge la acestia. De asemenea, suma economisita pentru indemnizatia pentru nou-nascuti s-ar ridica la 535.440 de lei, iar din banii pentru trusou, s-ar economisi 377.250 de lei.
In ceea ce priveste indemnizatia pentru cresterea copilului, aceasta s-a redus cu 15%. „Pentru cei ce aveau venituri in ultimele 12 luni dinaintea nasterii se acorda 85% din media neta a veniturilor, dar nu mai mult de 4.000 de lei – daca suma era sub 600 de lei, se acordau 600 de lei. Acum, limita superioara a scazut la 3.400 de lei”, a explicat directorul interimar al AJPS Maramures, Vasile Giurgiu.
Sursa: Angela Sabau