26 de detinuti din Penitenciarul Baia Mare vor incepe anul avand o noua meserie, dupa ce au sustinut cu brio examenul final al cursului de calificare in meseria de lucrator finisor pentru constructii. Acesta a fost primul curs dintr-o serie de sapte, grupul tinta fiind constituit din 196 de persoane private de libertate. Cursurile se finalizeaza cu diplome de calificare, recunoscute national si international, pe care nu este mentionat contextul in care au fost obtinute, respectand astfel dreptul participantilor de a nu fi discriminati pe piata muncii.
Cursul de calificare a fost una dintre activitatile programului integrat la care detinutii participa. Interventia a fost realizata pe mai multe planuri care sa cresca sansele de asumare a unui comportament prosocial si, prin aceasta, de incluziune sociala. De asemenea, oferta de programe continua si dupa iesirea din penitenciar prin intermediul Biroului de Asistenta Postdetentie.
Alaturi de Penitenciarul Baia Mare mai sunt implicati in acest proiect Asociatia Profesionala Neguvernamentala de Asistenta Sociala ASSOC si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures.
Sursa: Andrei Gherghel