Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat astăzi pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un privilegiu introdus de PSD în 2015.
,,Prin votul de astăzi din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului punem capăt unei situații care nu făcea onoare Parlamentului. Să nu uităm că aceste pensii costau bugetul, în fiecare an, peste 10 milioane de euro. Noi, liberalii, considerăm că acești bani trebuie cheltuiți în beneficiul cetățenilor care ne-au ales pentru a le oferi o viață mai bună, nu pentru pensii speciale care sfidează bunul simț.
Încercarea PSD de a se agăța de acest subiect, după ce ani de zile a susținut pensiile speciale ale parlamentarilor și nu a făcut nimic pentru a elimina aceste privilegii, este penibilă și arată disperarea acestui partid care nu mai are nicio legătură cu interesele reale ale românilor.
Astăzi, am desființat pensiile speciale ale parlamentarilor, respectând una dintre promisiunile importante făcute românilor. Pregătim proiecte de lege și pentru eliminarea celorlaltor pensii speciale, pentru că e important ca toți cetățenii să primească pensii pe baza contributivității, nu a privilegiilor stabilite arbitrar.”, afirmă deputatul PNL, Călin Bota.
PNL a depus în Parlament un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor încă din legislatura trecută, dar majoritatea parlamentară dominată de PSD a blocat adoptarea acestui proiect.
După desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, în următoarele luni se vor găsi soluții legale și pentru eliminarea celorlaltor pensii speciale, deoarece este important să se revină la un echilibru în zona pensiilor și la instituirea principiului contributivității pentru plata acestora.
Biroul de presă
PNL Maramureș