Autoritatile baimarene au revenit la ideea certificarii serviciilor pe care le deruleaza, dupa ce, mai bine de un an au stat fara documentele ISO, ca urmare a problemelor de la varful primariei. Pentru a incheia speculatiile pe seama calitatii serviciilor din institutie, primarul Catalin Chereches a dispus realizarea unui audit in vederea obtinerii acestor documentatii. Hartiile ar urma sa ajunga pe biroul edilului in aproximativ doua saptamani, avand in vedere ca specialistii Societatii Romane de Asigurare a Calitatii si-au incheiat verificarile.
Controlul in vederea eliberarii unui certificat care sa ateste existenta ISO 9001 (privind managementul calitatii) si ISO 14001 (privind sistemul de management al mediului) a durat trei zile, iar expertii au descoperit si o serie de nereguli minore, care nu ar pune insa in discutie probleme in eliberarea certificatului.
“Au fost auditate toate compartimentele din aparatul propriu de specialitate a primarului, iar specialistii nostrii au identificat doua neconformitati minore si trei observatii care nu sunt de natura sa impiedice functionarea sistemului de management integrat in unitatea administrativ teritoriala”, a aratat auditoulr sef al Societatii Romane de Asigurarea Calitatii, Andrei Rumniceanu.
Intrebati de reporteri despre ce nereguli a fost vorba, specialistii prezenti s-au ferit sa dea informatii suplimentare, argumentand ca astfel de chestiuni nu au un caracter public. Cu toate acestea, primarul a decis sa enumere cateva dintre inconvenientele descoperite pentru a dovedi faptul ca, intradevar neregulile identificate au fost minore.
“Faputul ca intr-un dosar la Resurse Umane nu s-a gasit o fisa postului sau in alt serviciu un document nu a fost in dosarul potrivit, nu inseamna ca nu se poate obtine aceasta certificare. Uneori mai trebuie si un ochi din exterior”, a precizat Catalin Chereches.
Ultima certificare de acest gen emisa Primariei Baia Mare a fost in 2003 si a avut ca termen de de valabilitate anul 2009. Recertificarea a intarziat din cauza problemelor aparute in Primaria Baia Mare dupa arestarea lui Cristian Anghel. Noile certificate care atesta calitatea serviciilor din primarie vor expira in anul 2014, urmand sa fie realizate doua monitorizari, una dupa 11 luni de la dobandire si o alta la 22 de luni.
Sursa: Anca Popescu