Camera de Comerț și Industrie Maramureș a lansat Ediția 2019 a catalogului ”Repere economice maramureșene”. Acesta cuprinde în cele 75 de pagini ale sale o analiză realizată pe tendința indicatorilor economici din domeniile cercetare, dezvoltare și high-tech, industrie, construcții, servicii, transporturi, comerț, turism, agricultură, silvicultură și pescuit.
”Repere economice maramureșene” oferă o imagine reală și foarte apropiată de realitate a situației economice la nivelul județului Maramureș. Informațiile utilizate provin de la Institutul Național de Statistică, TEMPO-online, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte surse publice, respectiv baza de date proprie a instituției camerale. Lucrarea ”Repere economice maramureșene” cuprinde date despre profilul economic teritorial, Produsul Intern Brut, exporturi, importuri, resursele de muncă, o statistică a întreprinderilor, date despre autorizații de construire eliberate pentru clădiri, despre principalele culturi agricole, specii de pom, categorii de animale, indicii producției ramurii agricole și volumul de lemn recoltat. De asemenea, lucrarea mai include o prezentare a județului, respectiv a Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Florentin-Nicolae Tuș, președinte CCI Maramureș: ”Camera de Comerț și Industrie Maramureș și-a propus să publice acest breviar anual, pentru a veni în sprijinul celor interesați de indicatorii economici ai județului cu un instrument de lucru ce oferă date precise despre starea economică a Maramureșului. Lucrarea se va găsi atât la Biblioteca Națională cât și la Biblioteca Județeană, iar membrii Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și toți cei care reprezintă comunitatea mediului de afaceri o vor primi gratuit. Este o lucrare de care sperăm să se folosească antreprenori, potențiali investitori, misiuni diplomatice și mai ales reprezentanți ai autorităților publice, pentru a-și fundamenta anumite decizii în ceea ce privește strategia economică a județului. Comparativ cu cifrele de la nivel regional și de la nivel național, putem spune că tendința indicatorilor economici este una pozitivă, de creștere. Evoluția economică a județului se înscrie într-un trend manifestat de altfel și la nivel național. Mai este un indicator care ne spune destul de multe și care ar trebui analizat mai în detaliu. E vorba de profilul economic teritorial după coeficientul de localizare. Acesta ne indică principalele ramuri care în ultimii ani au înregistrat o creștere și ne indică de asemenea, ramurile emergente cu potențial de creștere pe perioadă scurtă.”
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult