Căminul din Baia Sprie își asigură aproape în totalitate energia electrică, însă este nevoie de mai multe panouri solare.
Investiţia s-a făcut tot cu ajutorul unei sponsorizări din partea unui agent economic. Planurile directorului Vasile Gherman sunt însă de a mai cumpăra şi restul de panouri necesare independenţei totale din punct de vedere energetic.
Acesta a afirmat: „Avem în plan să ne asigurăm în totalitate energia electrică de care avem nevoie pentru funcţionare prin panouri solare. În prezent avem asigurat jumătate din consum. Sperăm ca în acest an să reuşim să mai montăm şi celelalte panouri necesare, lucru care ne-ar asigura curentul electric pentru boilere să încălzim apa, la centrale şi pentru alte aparate care merg pe curent. Cred că am avea şi surplus de energie, aşa că am putea-o vinde tot companiei de electricitate, bineînţeles. Noi apelăm foarte mult şi la sponsorizări. Majoritatea lucrărilor necesare la cămin sunt făcute prin sponsorizări, donaţii, parteneriate, cu agenţi economici, cu oameni ce au suflet mare, atât din Maramureş, cât şi din alte judeţe precum Cluj, Satu Mare. Tot prin astfel de ajutoare am reuşit să dotăm instituţia noastră cu maşini de spălat profesionale, de mare capacitate, de care avem foarte mare nevoie, că funcţionăm non-stop, cu maşină de spălat vase, frigidere. Printr-un proiect european am reuşit să aducem aparatură pentru cabinetul medical, am primit calculatoare, televizoare pentru bătrâni. Ne ocupăm şi cu creşterea animalelor pentru consumul propriu. Este chiar indicat, facem ergoterapie pentru bătrâni, atunci când ne ajută acolo. Avem şi grădină de zarzavaturi în care, de asemenea, ne mai ajută bătrânii care doresc. Deci încercăm să le asigurăm în această perioadă legume şi fructe proaspete din producţie proprie. Ne preocupăm şi să extindem parteneriatele cu şcolile, cu firmele care doresc să ne ajute, cu personal de specialitate de genul psihologilor, spre exemplu. Facem contracte de voluntariat cu ei. Pe parte religioasă vin preoţii”.