Liderul PSD, Mihai Weber, a lansat campania pe Facebook şi propune ca fiecare cetăţean să îşi acorde 15 minute pentru plantarea unui copac, „ca o contramăsură la cele 15 minute pe care le solicitau cei pentru drumuri”, făcând referire la protestul iniţiat de Ştefan Mandachi.
„Am lansat o provocare de 15 minute, să planteze fiecare om un pom. Am lansat această provocare şi ca o contramăsură la cele 15 minute pe care le solicitau cei pentru drumuri. E o acţiune de plantare de pomi, care se va desfăşura de-a lungul acestei luni, în toată ţara este luna plantării câte unui copac. Am plantat şi eu în Poiana Narciselor. Fiecare om să-şi rezerve 15 minute din viaţă să planteze un om. Am lannsat provocarea pe Facebook, pentru toţi cetăţenii”, a declarat Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj.
Demersul lui Mihai Weber se numeşte „15 minute plantăm copaci” şi a fost anunţată după ce Direcţia Silvică Gorj a lansat acţiunea „Luna Plantării Arborilor”, în cadrul căreia vor fi plantaţi 350.000 de puieţi forestieri, în toate ocoalele silvice din judeţ.