Decembrie este luna vaccinarii antirabice a animalelor de curte din Maramures.
Reprezentantii Directiei Sanitar -Veterinare vor coordona, luna viitoare, o campanie de vaccinare antirabica a cainilor si pisicilor din gospodariile maramuresenilor. Actiunea este una demarata la nivel national.
Pentru judetul Maramures au fost comandate 68.000 de doze de vaccin antirabic, care au ajuns chiar astazi in Baia Mare. “Campania este una realizata in toate judetele tarii. Noi am comandat 68.000 de doze”, declara Danut Crisan, directorul Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Maramures.
Potrivit consilierului Serviciului de Sanatate a Animalelor din cadrul DSV, Tiberiu Muszoi, in cadrul acestui program vor fi vaccinati cu preponderenta cainii si pisicile din gospodariile din mediul rural, unde riscul producerii focarelor de rabie este mai ridicat. “Vom incepe vaccinarea la inceputul lunii, nu chiar din data de 1 decembrie, insa in orice caz saptamana care urmeaza, si o vom finaliza pana la sfarsitul anului. Vom incerca sa o terminam pana inainte de sarbatorile de iarna”, precizeaza Tiberiu Muszoi.
Anterior demararii campaniei de vaccinare, medicii veterinari au realizat un recensamant al animalelor de casa din fiecare localitate din judet. “Medicii veterinari au efectuat un recensamant in gospodariile maramuresenilor si ni l-au oferit. Noi am centralizat datele si vom distribui dozele de vaccin”, explica Muszoi.
Sursa: Catalin Tineghe