Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români face apel în comunitatea băimăreană. Joi, 4 aprilie 2019, de la ora 7:30, la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, se va desfășura campania „Dăruind îți faci comoară #Si eu donez”.
Criteriile pentru a putea dona trebuie nu sunt foarte dure. Cei care doresc să salveze cu sângele lor alte vieţi trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 62 de ani și greutatea corporală minimă de 50 de kg.
„Donând sânge poţi salva chiar și trei vieți. Din cantitatea de sânge donată o singură dată se pot extrage elementele care pot salva vietile a trei pacienti.
Celulele roșii (hematiile) – se pot pastra 35 de zile și se folosesc în special la pacienții din sălile de operații și reanimare.
Trombocitele – se pot pastra maxim 5 zile si sunt de mare ajutor bolnavilor de cancer și leucemie.
Plasma – poate fi congelată și rezistă pâna la un an, este folosita în principal în tratamentele accidentaților și bolnavilor cu arsuri.
Fiecare unitate de sânge – luata ca întreg – este testata contra bolilor înainte de a fi trimisă spre separare. Donarea de sânge este sigura și usoara. Nu se pot contracta SIDA sau alte boli infecțioase în timpul donarii. Se utilizează un ac steril și de unică folosința pentru fiecare donare. Doneaza sânge si vei putea salva pe cineva!”, spun organizatorii campaniei.