Maramuresenii care sperau ca de maine, 15 octombrie, sa primeasca dozele de vaccin antigripal gratuite mai au de asteptat pana la o data „ce va fi anuntata ulterior”. Desi campania de vaccinare impotriva gripei ar trebui sa inceapa joi, 15 octombrie, dozele de vaccin gratuite inca nu au ajuns in judet. Dr. Calin Man, directorul Directiei de Sanatate Publica Maramures, a precizat ca au fost identificate in judet circa 100.000 de persoane care sunt eligibile pentru a primi dozele de vaccin gratuite si s-a facut solicitarea catre ministerul de resort. Deocamdata, nu s-a primit un raspuns concret in acest sens.
„Noi am facut solicitarea, dar inca nu stim cand si cate doze de vaccin vom primi”, a explicat dr. Calin Man, precizand, totodata, ca ” promisiunile se situeaza la circa o treime, fata de anul trecut, dupa ce la licitatia ce a fost organizata la nivelul ministerului sanatatii s-au solicitat un million de doze, in timp ce anul trecut s-au solicitat trei milioane de doze”.
Potrivit Directiei de Sanatate Publica Maramures, maramuresenii eligibili pentru a primi dozele de vaccin gratuit sunt:
– persoanele peste 65 de ani,
– persoanele rezidente în institutii de ocrotire sociala si pacientii unitatilor care gazduiesc persoane de toate varstele cu afectiuni medicale cronice,
– persoane aflate in evidenta pentru afectiuni medicale cronice pulmonare (inclusiv astm) sau cardiovasculare,
– persoanele aflate în evidenta cu diagnostic de diabet zaharat,
– persoanele dispensarizate medical in ultimul an din cauza unor boli metabolice cronice (altele decât diabetul zaharat), disfunctii renale, hemoglobinopatii sau imunosupresie (inclusiv indusa medicamentos);
– copiii si adolescentii (6 luni si 18 ani) care au fost supusi terapiei indelungate cu aspirina, persoanele aflate în evidenta ca infectate cu virusul imunodeficientei umane.
Sursa: Angela Sabau