Vezi VIDEO
Vaccinul impotriva cancerului de col uterin se va face si in cabinetele de ginecologie si in cele de planificare familiala, chiar si la fete cu varsta de pana la 24 de ani. Potrivit Ministerului Sanatatii, campania de vaccinare urmeaza sa se extinda, iar incepand de luna viitoare, tinerele se vor putea imuniza gratuit.
Fetele care doresc sa se vaccineze impotriva cancerului de col uterin o vor putea face, incepand de luna viitoare, chiar in cabinetele de ginecologie ori in cele de planificare familiala, nu doar in cadrul cabinetelor de medicina scolara, ca si pana acum.
De asemenea, potrivit Ministerului Sanatatii, si tinerele cu varsta peste 24 de ani se vor putea vaccina, tot gratuit, insa doar la recomandarea unui medic ginecolog.
„In acest moment, in afara de comunicatul primit de la Ministerul Sanatatii nu avem alte date specifice pentru judetul Maramures. Aceasta campanie de vaccinare, insa, se doreste a se extinde si la femei cu varsta de peste 24 de ani, tot cu titlu de gratutitate si se va putea realiza in cadrul cabinetelor ginecologice si de planificare familiala ale sistemului sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog, dupa un prealabil consult clinic si paraclinic”, a precizat dr. Rares Pop, directorul medical adjunctal Directiei de Sanatate Publica Maramures.
El a mai aratat ca pana in prezent, la nivelul tarii s-au vaccinat 11.731 fete cu varste intre 12 si 14 ani, 3360 tinere de 15 pana la 19 ani si 1220 de fete cu varsta intre 20 si 24 de ani. „Vaccinarea este gratuita si va continua si in acest an”, a completat Rares Pop.
Fetele sunt reticente la vaccinul care a fost chiar mai controversat decat cel antigripal. Trei din patru tinere declara ca nu s-ar vaccina impotriva cancerului de col uterin.
„Nu m-as vaccina pentru ca nu m-am documentat in legatura cu acest vaccin si cu reactiile adverse. Daca as avea cunostintele necesare probabil ca l-as face”, spune Andreea Ivascu, o tanara de 18 ani.
„Nu stiu cum ar reactiona corpul meu la acest medicament. Probabil mi-as face un rau singura. Sunt destul de reticenta la acest vaccin”, a declarat Gabriela Pop, in varsta de 20 de ani.
Nici Anamaria Covani nu sustine ideea imunizarii contra HPV. „Sincer, nu prea am incredere in astfel de vaccinuri. Nu cred ca ar fi necesar un astfel de vaccin deoarece probabil organismul meu nu ar reactiona conform standardelor acestui vaccin si probabil as avea reactii adverse. De asta mi-e frica”, a declarat ea.
In schimb, Maria Bumbar, o tanara de 20 de ani spune ca i se pare buna ideea ca vaccinarea contra virusului HPV sa se extinda si la tinerele de peste 24 de ani. Mai mult, ea a aratat ca ar fi de acord sa i se administreze vaccinul. „Da, m-as vaccina, pentru ca ar fi folositor si pentru tinerele de varsta noastra. In legatura cu reactiile adverse, cred ca depinde de imunitatea oricarei persoane”, a declarat ea.
Sursa: Angela Sabau