Filosoful Mihai Şora și jurnalistul Cristian Tudor Popescu au avut în ultima perioadă un schimb de idei destul de acid.
După ce Mihai Şora a afirmat că Digi 24 „merită să dispară“, supărat că deputatul Florin Iordache a fost invitat într-o emisiune a postului, CTP i-a dat o replică tranşantă, strecurând şi interogaţia „Să mori tu?!“
Răspunsul filosofului nu a întârziat să apară, catalogând drept o copilărie reacţia jurnalistului. Mihai Şora a mai subliniat că ar fi fost mai util pentru public o explicaţie privind schimbările majore din interiorul televiziunii şi o clarificare legată de soarta direcţiei editoriale, existând speculaţii că postul încearcă să diminueze criticile la adresa actualei guvernări. Filosoful continuă să critice postul Digi24 şi explică mai clar ce a vrut să spună de fapt când a scris „Digi24 merită să dispară“.
Mihai Şora face astfel o paralelă între oamenii care ies în stradă pentru a-i împiedica pe politicieni să „măcelerească Justiţia“ şi un post care „face din Florin Iordache un invitat respectabil, un politican credibil şi inocent“, concluzionând că „nu merită“ să te uiţi la o asemenea televiziune.
Filosoful consideră că Digi24 devine complicele „groparilor României“ şi că orice încurajare a „discursului mincinos al Puterii“ nu este un semn de imparţialitate, de echidistanţă jurnalistică, ci înseamnă complicitate: „Complicitate cu jaful, cu prostia răuvoitoare, cu incompetenţa, cu hoţia şi corupţia care distrug România. Încurajându-le şi legitimându-le, dându-le o platformă de exprimare, devii – inevitabil – complice“.
Din schimburile de idei ale formatorilor de opinie mereu vom avea de învățat. Cristian Tudor Popescu este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, în timp de filosoful Mihai Șora nu mai are nevoie de nici o prezentare. Așa că fiecare dintre noi are dreptul să judece, să fie de acord sau să critice una dintre opiniile celor doi. Opinia critică este cea mai solidă dovadă a democrației.