Postul Paştelui este cel mai lung şi aspru dintre toate posturile mari de peste an. Spre deosebire de Postul Crăciunului, care este mai permisiv în ceea ce priveşte zilele cu dezlegare la peşte, Postul Paştelui este mai aspru şi are doar două zile în care credincioşii pot mânca peşte.
Postul Paştelui aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii Mântuitorului.
După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.
Se observă repetarea numărului 40, care, în sens religios, are o semnificaţie aparte. Potopul lui Noe a durat 40 de zile şi 40 de nopţi.
De asemenea, profetul Iezechiel a stat culcat 40 de zile pentru cei 40 de ani de nelegiuiri ai poporului iudeu.
Primii regi ai poporului ales, David, Solomon, au domnit tot 40 de ani, ca şi alţi regi sau judecători drepţi, precum Otniel, Debora şi Barac, Ghedeon, Eli, Ioaş.
În 2024, Paștele ortodox este sărbătorit pe data de 5 mai. Vinerea Mare este pe 3 mai, iar a doua zi de Paște este pe 6 mai.
Înainte de zilele libere de Paște, românii vor avea liber și pe 1 mai, de Ziua Muncii, la care se adaugă, pentru bugetari, și data de 2 mai, zi liberă pentru care Guvernul a decis să se facă „punte” şi să fie recuperată prin prelungirea programului de lucru.
Astfel, pentru că anul acesta ziua de 1 Mai cade foarte aproape de Paște, românii vor avea mai multe zile libere legate, anume de pe 1 până pe 6 mai.
În 2024, Postul Paștelui începe pe data de 18 martie și se termină pe 4 mai, având o durată de 40 de zile.
Pe perioada postului, creștinii se roagă pentru curățarea sufletului și nu consumă carne, brânză, ouă, lapte și pește.
Postul Paştelui este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an. Totodată, numărul zilelor cu dezlegare la peşte este limitat pentru credincioşii care vor să ţină Postul Paştelui.
Spre deosebire de Postul Crăciunului, care este mai permisiv din punct de vedere alimentar, postul Paştelui nu are atât de multe zile cu dezlegare la peşte.
Numărul de zile cu dezlegare la peşte pentru enoriaşi în Postul Paştelui este de doar două zile.
Astfel că, enoriaşii vor putea mânca peşte de sărbătoarea Buna Vestire (25 martie) şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile (28 aprilie)