În fiecare an, pe 29 iunie, sunt prăznuiţi Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel. În 2022, cei doi Sfinţi vor fi sărbătoriţi într-o zi de miercuri. Ca urmare a acestui fapt, postul acestei sărbători începe luni, 20 iunie.
Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată schimbătoare, în funcţie de sărbătoarea Sfintelor Paşti, scrie basilica.ro
Cei doi sfinţi apostoli au avut un rol considerabil în propăvăduirea creştinismului, astfel că, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post.
Pregătirea enoriaşului pentru postire constă în abstinenţă, rugăciune, fapte bune, dar şi citirea acatistului Sfinţilor Petru şi Pavel.
În comparaţie cu restul posturilor de peste an, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel este un post uşor. În anul 2022, din cele nouă zile de post, trei dintre ele vor fi cu dezlegare la peşte, precum de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi în zilele de 25 şi 26 iunie.
Pe întreaga durată a postului Sfinţilor Petru şi Pavel, care începe de luni, 20 iunie şi durează până în 29 iunie, nu se fac nunţi, întrucât perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile ce însoţesc de regulă aceste evenimente.
Cine au fost Apostolii Petru şi Pavel
Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Andrei. Era originar din Betsaida, o aşezare de la malul Mării Galileii. Înainte de a se întâlni cu Mântuitorul Iisus Hristos, acesta purta numele de Simeon.
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei. Acesta a învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, dar şi cunoscător al învăţăturilor iudaice din acea vreme.
Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.