PDL ar putea pierde candidatul in cea mai mare comuna maramureseana. Actualul primar din Poienile de sub Munte, Stefan Oncea, recunoaste ca are de gand sa coboare din barca democrat-liberala inaintea alegerilor daca nu primeste ajutor financiar pentru a-si onora macar o parte dintre promisiunile electorale facute in 2008.
“Sunt multe proiecte nerealizate din lipsa banilor. Nici macar drumul 187 nu e asfaltat, desi am promis asta! Daca nu se vor realiza, eu nu mai pot continua in acest fel!”, a explicat el, pentru eMaramures.
Primarul, care administreaza o comunitate de aproximativ 10.000 de suflete, infirma informatiile conform carora ar fi promis sa candideze sub umbrela USL, ca membru al PNL Maramures. “Am avut o discutie pe acest subiect, dar am ramas membru PDL. Nu am luat deocamdata o decizie insa, recunosc, sunt nemultumit de modul in care am fost sustinut de partid pentru a derula proiectele locale”, a justificat Oncea.
In schimb, fostul secretar executiv al PNTCD Maramures, Ion Beuca, devenit recent liberal, a dat ca sigura o candidatura a lui Oncea in numele PNL. El a aratat ca stie informatia de la sursa, avand in vedere ca este si el originar din Poienile de sub Munte si a fost coleg cu Oncea in consiliul local al comunei. “Este la al doilea mandat de primar, iar ultimul sondaj de opinie efectuat in Poienile de sub Munte, confirma faptul ca are sanse foarte mari sa castige un nou mandat”, a comentat Beuca.
Primarul Oncea a mai activat ca liberal, intre anii 1992 si 1996 fiind reprezentant al acestui partid in Consiliul Local Poienile de sub Munte. In 2004 a candidat din partea PSD iar, potrivit relatarilor sale, intrarea in PDL. “In opinia mea, nu e imoral sa schimbi un partid, e imoral sa te incapatanezi si sa ramai intr-unul care nu iti ajuta comunitatea”, a mai declarat el pentru eMaramures.
Sursa: Larisa Cordea