Inspectia Muncii a demarat o campanie nationala de control pe toata perioada avertizarilor meteo, pentru a verifica daca angajatorii respecta prevederile legale pentru protectia persoanelor incadrate in munca. Avand in vedere temperaturile ridicate inregistrate in ultimele zile si probabilitatea ca ele sa creasca in urmatoarea perioada, Inspectia Muncii a avertizat angajatorii ca sunt obligati sa ia masuri minimale pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor in perioade cu temperaturi extreme – temperaturile exterioare ale aerului care depasesc +37°C sau care, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.
Pentru salariatii care lucreaza in aer liber trebuie reduse intensitatea si ritmul activitatilor fizice, urmanda sa se alterneze efortul dinamic cu cel static. De asemenea, trebuie alternate perioadele de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite.
Pentru cei care lucreaza in spatii inchise trebuie sa se asigure ventilatia la locurile de munca. Pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor este necesar sa se asigure de catre angajator apa minerala (2-4 litri/persoana/schimb), echipament individual de protectie, dusuri.
Angajatorii care nu pot asigura aceste conditii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor vor hotari reducerea programului sau esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru.
Sursa: Agerpres