Canicula persistă duminică, iar luni zonele aflate sub avertizare cod portocaliu se extind, fiind vizată în continuare Capitala, anunţă duminică meteorologii. De marţi, valul de căldură se va restrânge, iar instabilitatea atmosferică se va accentua, precizează ANM, potrivit News.ro.
Meteorologii au emis avertizare cod galben de caniculă pentru duminică, fiind vizate următoarele regiuni: Maramureş, nordul şi centrul Crişanei, jumătatea de vest a Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală
”Valul de căldură va persista şi va continua să se extindă”, precizează ANM, precizând că în aceste zone va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat.
”Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…36 de grade”, conform ANM.
Tot duminică, judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti se află sub cod portocaliu de caniculă, valul de căldură persistând pentru a treisprezecea zi consecutiv.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 şi 23 de grade şi local vor caracteriza o noapte tropicală.
Luni, atât zonele aflate sub avertizări de caniculă se extind, mai ales cele vizate de cod pportocaliu.
”Valul de căldură va persista şi va continua să se extindă. În Maramureş, jumătatea de vest a Transilvaniei, vestul Moldovei, nordul Olteniei şi al Munteniei şi în Dobrogea continentală va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…36 de grade”, prognozează meteorologii, care au instituit avertizare cod galben pentru aceste zone.
În zilele următoare valul de căldură se va restrânge, iar instabilitatea atmosferică se va accentua, precizează ei.
Luni, se vor afla sub cod portocaliu de caniculp judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Botoşani
”Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi şi Botoşani va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 şi 23 de grade şi local vor caracteriza o noapte tropicală”, transmite ANM.