Existenţa unui Biroului Judeţean de Informare Turistică (BJIT) nu se justifică atâta vreme cât în Maramureş există deja câteva servicii pe acelaşi profil de activitate, inclusiv unul subordonat Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului.
Aleşii judeţeni ar trebui să fie preocupaţi mai degrabă de dezvoltarea unor proiecte viabile pe linie de turism decât să inventeze noi instituţii care să înghită fondurile şi aşa subţiri aflate la dispoziţia Consiliului Judeţean (CJ).
Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea BJIT urmează să fie analizat vineri, în cadrul şedinţei ordinare a forului judeţean. Dacă aleşii îi vor da undă verde, de la 1 octombrie lista angajaţilor din subordinea CJ, plătiţi din impozitele şi taxele maramureşenilor, va creşte cu câteva poziţii.
Va fi nevoie de un şef, de o secretară şi evident de câţiva pălmaşi care să fie văzuţi agitându-se în teren. Câştigul va fi mare, asigură reprezentanţii CJ. ”Viitorii beneficiari ai unui astfel de birou vor fi nu numai turiştii ci şi agenţii economici angrenaţi în domeniul turismului”, au justificat ei.
Şi, într-adevăr, profit va trebui să existe pe undeva, că doar politicienii nu se zbat niciodată pe degeaba. Fiind vorba de un serviciu de promovare turistică fondurile vor putea curge… ”fără număr, fără număr”, vorba maneliştilor. Unde mai pui că mulţimea de vizite peste hotare va avea acoperire.
Sursa: Larisa Tivadar