Leprele se numesc, în ordine alfabetică: Teodor Baconschi, Andrei Caramitru, Daniel Funeriu și Vladimir Tismăneanu.
Un mare, uluitor de mare, artist roman a pus în scenă, așa cum face de câțiva ani buni încoace, un spectacol monumental, un adevărat eveniment artistic, pe nume ”Degeaba”. În esență, este vorba despre dezamăgirea noastră, a tuturor, după 30 de ani de la Revoluție, privind evoluția noastră ca neam, ca Țară. Artistul, unul la milioane, se numește Tudor Gheorghe. Imediat, armata de slugi ale noului internationalism bolșevic s-a activat, la ordin, bineînțeles, și au scuipat un potop de invective la adresa marelui român. Și oltean, ca și mine…
Amuzant, cele patru lepre nici nu prea sunt români, dar, ce să-i faci, noi am fost toleranți cu toate jigodiile pământului.
Leprele se numesc, în ordine alfabetică: Teodor Baconschi (se știe, Baconschi este un nume vechi românesc…), Andrei Caramitru (machidon sadea), Daniel Funeriu (al cărui nume se apropie straniu de cuvântul funerar, dar care pare roman, căci trebuie să avem și noi trădătorii noștri) și Vladimir Tismăneanu (adus în scrot de bolșevicul de tat-su, Leonte Tismăneanu, la adăpostul tancurilor rusești, nicicând român).
Aceste lipitori cu iz de hazna ostășească și-au dat mâna peste țară ca să mi ți-l distrugă pe muntele Tudor Gheorghe, folosind cuvinte de mare putoare mahalagistă, așa cum le stă bine unor intelectuali ale căror limbi au folosit, până nu demult, drept hârtie igienică pentru dosul lui Băsescu. Căci, altfel, nu primeau insigna de ”intelectualii lui Băse”, distincție rezervată numai campionilor lingăilor de pretutindeni.
Așadar, ca o Mioriță modernă, patru mațe-fripte s-au strâns laolaltă, în haită, ca să-l masacreze pe păstorul TG. Se știe, leprele au curaj numai în grup compact, ca hienele, altfel schelălăie la primul lătrat de dulău. Evident, încercarea celor patru târfe ale noului Comintern (Коммунистичеcкий интернационал, cum ar spune Tismăneanu, cu tac-su și cu mă-sa, cârpele lui Stalin) este precum ciupitura de țânțar pe derma unui rinocer, dar lacheii globaliști trebuiau să își dovedească slugărnicia slinoasă, să demonstreze cât de vigilenți pot fi, ce pândari vajnici sunt, altfel riscă să-I scuipe stâpânul în lături, și să angajeze alți curve cu pretenții de bipezi culți în cap.
Dar, să vedem cu cine avem de a face.
Românul Baconschi. O prezență deosebită printre limacșii politicii românești. Mai rar așa lingău incapabil, un diamant al cleiului mintal, fruntaș al celor lipsiți de coloană, un infect care, ca să ajungă la curul lui Băsescu, a lins indelung toate extremitățile Elenei Udrea. Public, ca să se știe. Ajuns ministru de Externe, cârpa s-a remarcat prin tăceri lungi, căci creieru-i nu se conecta prea des la sinapsele lui Băse. Deh, era și marinarul ocupat să bea cu oameni, sătul de decorațiuni inutile precum Teo. Din când în când, Baconschi se reactivează singur, ca orice idiot util, făcându-se, iar și iar, de rahat. În rest, e pierdere de timp să îi bagi viața în seamă. Zero barat, cum zic puștii.
Andrei Caramitru. Bufonul mahalalei. Un ridicol care și azi mai face pipi în pat dacă i se stinge veioza. Nedemn de numele machedonesc pe care îl poartă, Andrei merită o poreclă: Lătrău. Cel mai penibil cihuahua de Facebook. Ieșit de sub tutela arginților învârtiți de tatăl său, afaceristul nr 1 din teatrul românesc, tânărul Nimeni a evoluat abrupt de la stadiul de larvă la cel ce de mamifer gata putrezit. De apreciat este tenacitatea micuțului atârnător care, nebăgat în seamă de vreun capabil, insistă să-și reverse interiorul intestinului gros pe rețelele de socializare. Un grobian ratat sau un avort recuperat, cum vreți să-l percepeți.
Eeeeei, am ajuns și la nea Vladimir. Bietul cârnat de stepă a fost infectat încă din stadiul de spermatozoid de ciuma bolșevică. Vopsit rapid, dar neîndemânatic, în intelectual grețos, bănuim că Tismăneanu citește, noapte de noapte, din Marx și Engels, că așa credea tac-su că suplinește ”Tatăl Nostru”. Adept al purificării neamului prin eradicarea simbolurilor naționale, Vladi s-a distins în lupta împotriva românismului, blestemând clipa când tac-su nu i-a dat voie să păstreze câteva sute de tancuri sovietice pe Calea Victoriei. Vă prevenim, în stare de libertate, mintea mizerabilului e mai periculoasă decât coronavirusul chinezesc. Pentru că deține adevăratul bolșevirus rusesc.
Am ajuns și la ultimul tiriplic. Curat Farfuridi, funebrul și agramatul Funeriu este unul dintre ei mai apreciați asasini ai Educației naționale. Singurul său neuron, ținut în viață de aparate, a declarat, prin 2011, că substantivul coleg este de genul neutru, adică un coleg, două coleg. Cine să-l mai bage-n seamă, după așa demonstrație de virtuozitate intelectuală? Pe scurt, un mare ramolit contemporan, uitat fie-i numele în veci!
Poate rândurile de mai sus v-au amuzat, dar situația este deosebit de gravă și ilustrează pe deplin atacul sorosist asupra Neamului Românesc. Acum, prin patru jeguri năimite să murdărească tot ce e valoros în societatea românescă. Mîine, însă, cine știe… Aceste patru târâturi sunt caporalii unei armate de tenii care ne parazitează de ani societatea civilă. Plini de ură, ei își împroașcă veninul fetid oriunde pot, orice țintă e bună, numai român să fie.
Neomarxismul, deci și cei patru piscotari, este sufocat de un singur dor: să înghită neamurile planetei distrugând orice urmă de conștiință și identitate națională. Cel mai ușor acest lucru se face maculând valorile popoarelor, după dictonul bolșevic ”calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne”.
Cei patru locatari ai haznalei bolșevice și-au făcut datoria. Magnific, colosul Tudor Gheorghe le-a iertat, creștinește, răticirile minților lor bolnave. Dar ce spun eu minți. Creierele acestor viermi, roase de sifilisul bolșevic, a ajuns, fiecare, un șancru purulent imposibil de vindecat.
Autor: Ninel PEIA / bpnews.ro
Achiesez întru totul la parerea autorului despre aceste lichele flămânde care sustin ca pot apuca un rahat de partea curată.
Le urez „POFTA BUNĂ” când și-l împart în farfuriile lor murdare !