Asociația Esperando și-a propus ca prin intermediul proiectului VEDA – Voluntariat-educație-dizabilitate-acțiune să contribuie la procesul de informare, conștientizare și implicare a tinerilor din școli/ universități în procesul de combatere a intoleranței cu privire la tinerii cu dizabilități și integrarea acestora în viața comunității.
În acest sens, a fost organizată o caravană cu denumirea “Învățăm să fim toleranți”, care i-a adus față în față pe membrii echipei de proiect, tineri cu dizabilități, cadre didactice și elevi/ studenți.
Întâlnirile au fost organizate în mai multe unități de învățământ din județ:
– Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga,, Baia Mare
– Școala Profesională Dumbrăvița
– Colegiul Național “Vasile Lucaciu”
– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Au avut loc discuții și au fost proiectate filmulețe care să îi ajute pe cei prezenți să conștientizeze că e nevoie de implicarea tuturor pentru a crea o societate fără “bariere” pentru persoanele cu dizabilități.
Trebuie să privim dincolo de aparențe și să ne gândim că pe lângă problemele de sănătate cu care persoanele cu dizabilități se confruntă, intervine și modul în care sunt privite, “etichetate” de către societate.
Trebuie să învățăm să fim toleranți, să acceptăm persoanele cu dizabilități așa cum sunt, să credem în potențialul lor și să le ajutăm să îl valorifice.
Mulțumim tuturor partenerilor implicați în organizarea acestor activități, unități de învățământ și cadre didactice.
Proiectul se derulează în perioada iulie – noiembrie 2022 și este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș prin finanţarea nerambursabilă din bugetul judeţului a programelor, proiectelor şi acţiunilor în domeniul tineret pe anul 2022.