Preţul unui litru de benzină standard a depăşit pragul de 7 lei la unele staţii de alimentare.
Carburanţii au ajuns să fie din ce în ce mai scumpi. Spre exemplu, la unele staţii de alimentare un litru de benzină a ajuns să depăşească pragul de 7 lei pe litru.
Şi motorina se scumpeşte de la o zi la alta. Un litru costă acum şi peste 6,8 lei. Sunt preţuri mai mari cu 30% în comparaţie cu anul trecut.
La începutul lui 2021, un litru de benzină era puţin peste 5 lei, la fel şi unul de motorină.
Acum, un plin de 50 de litri de benzină ne costă peste 350 de lei.
Benzina și motorina s-au tot scumpit, în principal din cauza majorării accizelor pe carburanți. Un alt motiv ar fi criza energetică, la care se adaugă contextul internațional.
În primul rând vorbim despre criza din energie. Sunt costuri foarte mari la gaze naturale, dar şi la energie electrică. Staţiile de alimentare au costuri mai mare de funcţionare în această perioadă.
Mai apoi, la începutul lui 2022 a fost majorată şi acciza. Ministerul de Finanţe este nevoit ca la fiecare început de an să ajusteze acciza în funcţie de rata inflaţiei. Această mărire a accizei a dus la scumpirea cu 7-8 bani pe fiecare litru de carburant.
În plus, mai există un motiv care stă în spatele acestor scumpiri, şi anume creşterea preţului la ţiţei.
În perioada următoare, preţurile carburanţilor vor fi din ce în ce mai mari, avertizează specialiştii.
Şoferii sunt sfătuiţi ca în cazul în care vor să facă un plin de motorină sau benzină, care să îi coste ceva mai puţin, să meargă pe drumurile naţionale sau în afara oraşelor, acolo unde litrul de carburant este ceva mai ieftin, cu 10-15 bani pe litru.