Un cardinal romano-catolic, cândva un apropiat al Papei Francisc, urmează să fie judecat la Vatican, fiind acuzat că folosit în mod greșit fondurile bisericii într-o afacere imobiliară păguboasă, informează BBC.
Cardinalul Angelo Becciu, în vârstă de 73 de ani, este membrul clerului cu cea mai înaltă funcție trimis în judecată pentru presupuse infracțiuni financiare. El este acuzat că a cheltuit 350 de milioane de euro din banii bisericii pentru a cumpăra o proprietate în Chelsea – afacere care a generat mari pierderi. Becciu neagă acuzațiile.
Alte nouă persoane sunt acuzate de mai multe fapte, inclusiv extorcare, delapidare și abuz în serviciu.
Cardinalul Angelo Becciu a fost eliberat din funcție de Papa Francisc în septembrie 2020, după ce au apărut primele relatări legate de aceste fapte.
O investigație derulată timp de doi ani a arătat cum Vaticanul a pierdut milioane de euro, inclusiv donații, după ce a cumpărat un fost depozit Harrods din Chelsea, în 2014. Cardinalul Becciu s-a ocupat în trecut de donații la secretariatul care administrează fondurile Vaticanului.
Becciu mai este acuzat că ar fi direcționat fonduri către afaceri administrate de frații lui în Sardinia.
Procesul ar urma să dureze câteva luni de zile. Printre cei acuzați se mai regăsesc avocatul elvețian René Brülhart, care a condus în trecut autoritatea de reglementare financiară a Vaticanului, fostul său adjunct Tomasso di Ruzza, monseniorul Mauro Carlino, fostul secretar privat al cardinalului Becciu, Enrico Crasso, un fost manager de investiții de la Vatican, dar și alții.
Noul șef al finanțelor de la Vatican, Juan Antonio Guerrero, a spus că acum se fac eforturi fără precedent pentru ca Vaticanul să fie transparent cu fondurile sale. Pe 24 iulie, Vaticanul a publicat pentru prima dată detalii despre portofoliul său de investiții: 4.051 de proprietăți în Italia și 1.120 de proprietăți în Londra, Geneva, Paris și Lausanne.
Aici e vb de maffia italiana si afacerile sale …..