În România există, la ora actuală, două sisteme de pensie. Majoritatea românilor primesc pensie în funcţie de cât au contribuit în anii de muncă, pe când o altă categorie are parte după pensionare de venituri speciale.
Așadar, cei care primesc mai mulţi bani decât au contribuit sunt românii din clasa privilegiată a celor cu pensii speciale sau a celor cu pensii de serviciu.
De pensii speciale beneficiază parlamentarii, primarii, aviatorii și personalul de bord, auditorii Curții de Conturi, Avocatul Poporului, diplomaţii şi personalul aeronautic navigant.
Pensiile de serviciu sunt cele militare şi aici sunt incluse cele ale personalului din MAI, MApN, SRI, SIE, STS și SPP, pensiile magistraţilor şi cele ale angajaţilor din penitenciare.
Pensiile speciale sau de serviciu au două componente: adică o parte contributivă, care este suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat, şi pentru această parte s-a contribuit, și o alta pentru care beneficiarii nu au contribuit. Aceşti bani vin din bugetul de stat, adică de la noi toţi, din banii plătiţi de români prin taxe şi impozite.
Pensii speciale: un comandant de penitenciar în perioada comunistă are 16.000 de euro lunar!
Sunt pensii ce probabil n-aţi fi crezut că există în România: 78.634 de lei este cea mai mare pensie din România! Aceasta este suma pe care o încasează lunar un comandant de penitenciar în perioada comunistă. Aproximativ 16.000 de euro.
Aşadar, cele mai mari pensii speciale le au magistraţii, parlamentarii şi diplomaţii. Magistraţii au între 37.000 şi 78.000 lei.
Parlamentarii, în funcţie de mandatele pe care le-au avut, 1 – 3, pot ajunge după pensionare să încaseze lunar până la 12.000 de lei.
Pensia medie a unul senator sau a unui deputat este de 5.843 de lei pe lună. Şi nu în ultimul rând diplomaţii. Pensiile acestora se încadrează între 11.000-13.000 de lei.
Pensii speciale
– Parlamentarii
– Primarii
– Aviatorii
– Personalul de bord
– Auditorii Curţii de Conturi
– Avocatul Poporului
– Diplomaţii
– Personalul aeronautic navigant
Pensii de serviciu
– Militarii (personalul din MAI, MApN, SRI, SIE, STS și SPP)
– Magistraţii
– Angajaţii din penitenciare
Omul cu cea mai mare pensie din România: 78.634 lei, un comandant de penitenciar în perioada comunistă
Cele mai mari pensii din România
– Magistraţii – 37.000 – 78.000 lei
– Parlamentarii – până la 12.000 lei (pensia medie este de 5.843 lei lunar)
– Diplomaţii – 11.000 – 13.000 lei
Zi crucială pentru soarta pensiilor speciale în Parlament
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, miercuri, în plen, pentru constituirea unor comisii parlamentare comune iar una dintre aceste comisii are misiunea de a tranşa soarta pensiilor speciale pentru aleşii neamului.
Este vorba despre Comisia pentru statut, care urmează să dezbată cele trei proiecte privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Proiectele sunt iniţiate de PNL, USRPLUS şi PSD.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat marţi că proiectele de eliminare a pensiilor speciale urmează să fie trimise Comisiei pentru statut imediat după constituirea acesteie, în vederea elaborării raportului care va fi votat de plen.
antena3.ro