În cursul nopții au căzut pe arii extinse, temporar, precipitații sub formă de ninsoare. Vântul a prezentat intensificări temporare de până la 47 km/h în Baia Mare, în zona montană înaltă de până la 76 km/h, viscolind și spulberând zăpadă.
Cel mai rece a fost noaptea trecută la stația meteo Iezer -11 grade. Alte valori ale temperaturii aerului: -6 grade în Pasul Prislop, -4 grade în Pasul Gutâi, la Borșa și la Cavnic, -3 grade la Ocna Șugatag, -2 grade în Baia Mare, Târgu Lăpuș, -1 grad la Sighetu Marmației.
Stratul de zăpadă măsură până la 40 cm la stația meteo Iezer, 13 cm la Târgu Lăpuș, 14 cm la Ocna Șugatag, 6 cm la Sighetu Marmației, 3 cm în Baia Mare.
Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale este curat și umed, cu excepția unor tronsoane ale DN1C, spre Dealul Mesteacăn, unde se găsește depusă pe partea carosabilă un strat de zăpadă frământată ce măsoară până la 1cm, respectiv pe DN18B, între km38 ș km52, unde stratul de zăpadă frământată existent pe partea carosabilă măsoară până la 2 cm.
Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu 22 de utilaje și au răspândit 312 tone de material antiderapant și 350 litri clorură de calciu.
Cerul este acoperit. Fulguiește în județ. Vremea va fi astăzi rece. Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul zilei. Local va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 1 grad, iar cele minime între -8 și -5 grade. Noaptea și dimineața izolat se va formă ceață.
Alte valori actualizate grosime strat zăpadă în județ: 45 cm Baia Borșa, 40 cm Moisei, Băiuț 30 cm, 29 cm Cavnic, 27 cm Firiza, 25 cm Baia Sprie/Pasul Gutâi, 22 cm Coroieni și Leordina, 21 cm Răzoare, 19 cm Sacel și Grosii Tiblesului, 16 cm Mara, 15 cm Suciu de Jos, 14 cm Busag, 13 Strâmtura, 10 cm Copalnic.
grosime strat zăpadă 45 cm stația meteo Iezer, 20 cm Ocna Șugatag, 16 cm Târgu Lăpuș, 10 cm Sighetu Marmației, 6 cm Baia Mare.
Sectoarele de drumuri județene au partea carosabilă curată și umedă. Sunt câteva tronsoane de drum în zona de munte pe care se găsește un strat subțire de zăpadă frământată pe partea carosabilă.
Angajatiei societății drumuri și poduri au acționat cu 37 de utilaje și au împrăștiat 1163 tone de material antiderapant. Se lucrează cu utilajele pentru curățarea și degajarea zăpezii în zonele montane unde este depus strat subțire de zăpadă, dar și pentru lărgirea părții carosabile pe celelalte sectoare de drumuri județene.
Se lucrează cu freza pt lărgirea părții carosabile pe DN18 Pasul Gutâi.