Consilierii judeţeni se întrunesc azi în prima ședință din acest an. Pe ordinea de zi se află 13 proiecte de hotărâre.
1. Includerea în domeniul public al județului Maramureș a unor bunuri imobile și darea acestora în administrarea R.A. Aeroportul Internațional Maramureș;
2. Aprobarea tarifelor aeroportuare practicate de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Maramureș;
3. Participarea județului Maramureș la acțiuni și evenimente din domeniul cooperării și relațiilor internaționale în anul 2019;
4. Promovarea în parteneriat a proiectului „Istorie Comună – Să ne amintim trecutul, să remodelam viitorul”, în cadrul programului Europa pentru Cetățeni, Componenta 1-Memorie europeană;
5. Iimplementarea Proiectului „Servicii Sociale Integrate în Municipiul Sighetu Marmației” din cadrul Programului de Interes Național (PIN) 2018;6.
Aprobarea cotizațiilor Județului Maramureș pentru Asociația Grup de Acțiune Locală Maramureș Vest, Asociația Microregionala Mara – Natur, Asociația Grupul de Acțiune Locală Valea Izei – Moisei și Asociația Grupul de Acțiune Locală Mara – Gutâi, pe anul 2019;
7. Neexercitarea de către județul Maramureș a dreptului de preemțiune asupra imobilului situat în municipiul Baia Mare, str. Teatrului, nr.2, ap. 3, județul Maramureș, monument istoric cunoscut sub numele de „Casă Gall”;
8. Neexercitarea de către Județul Maramureș a dreptului de preemțiune asupra imobilului situat în municipiul Sighetu Marmației, str. Dragoș Vodă, nr.22, județul Maramureș, monument istoric cunoscut sub numele de „Fabrică de lapte”;
9. Includerea în domeniul public al județului Maramureș a unui bun imobil și darea lui în administrarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației;
10. Stabilirea prețului mediu/ tonă masă verde obținută de pe pajiști în județul Maramureș, pentru anul fiscal 2019;
11. Aprobarea structurii organizatorice la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare;
12. Aprobarea Statului de funcții la Muzeul Județean de Etnografie și Artă populară Maramureș;
13. Aprobarea Organigramei și a Statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Maramureș.