Presedintele Traian Basescu a declarat azi, 25 octombrie, ca Ziua Armatei constituie un prilej pentru a ne inclina in fata memoriei militarilor romani cazuti la datorie pentru a-si apara tara. Acesta a participat la manifestari la Carei, in judetul Satu Mare. O ceremonie militara si religioasa, urmata de depuneri de coroane de flori a avut loc azi si in Baia Mare, la Monumentul Ostasului din Parcul Municipal. Ziua Fortelor Armate Romane a fost sarbatorita pe 2 octombrie in primii ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din anul 1959, data de 25 octombrie a fost stabilita ca zi in care se aniverseaza eliberarea definitiva a teritoriului national ocupat temporar in urma Dictatului de la Viena.
“Este un moment in care si eu, ca presedinte, si fiecare roman se inclina in fata memoriei militarilor romani cazuti la datorie pentru a-si apara patria. Este un moment in care aduc un respectuos salut celor care au scapat cu zile din conflagratie si astazi sunt veterani de razboi”, a spus seful statului, in alocutiunea rostita la manifestarile de la Ansamblul Monumental de la Carei.
Potrivit presedintelui Basescu, daca armata isi sarbatoreste cu mandrie ziua este si pentru ca in ultimii ani transformarile au facut-o sa devina o armata puternica, o armata capabila sa apere interesele Romaniei nu numai in interiorul frontierelor, ci si alaturi de aliati in teatrele de operatiuni din Balcanii de Vest, Afganistan sau Irak.
“Ziua Armatei Romane este una din sarbatorile nationale cu cea mai puternica semnificatie. Nu intamplator, ziua cand tara a devenit libera, a devenit si Ziua Armatei. Dincolo de cele bune si cele rele hotarate de oameni politici in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Armata a aparat interesele poporului ei”, a afirmat seful statului.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a participati la ceremonialul de Ziua Armatei organizat la Buftea, unde a subliniat ca situatiile din ultimii ani – inundatii, alunecari de teren – “au aratat ca acte de eroism nu se fac doar pe campul de lupta”.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult