Fenomenul abandonului scolar intalnit cu precadere in randul elevilor care provin din comunitatile rome, este in scadere la nivelul judetului. Un motiv il constituie faptul ca s-au realizat actiuni de consiliere a acestor tineri, insa reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Maramures considera ca legatura dintre scoala si comunitatea roma este in continuare slaba, mai ales in unele localitati ale judetului.
Din cei 82.398 de elevi care “isi tocesc coatele” pe bancile scolilor maramuresene, 2.693 sunt de etnie roma. Acestia provin in cea mai mare parte din comunitati locale din Somcuta Mare, Coltau, Ponorata si Finteusu Mare.
Reprezentantii ISJ Maramures au decis sa reduca abandonul scolar in randul copiilor de etnie roma prin aducerea in scoli a unor dascali care sa le predea in limba lor. In acest scop, isi desfasoara activitatea trei cadre didactice calificate, doua in curs de calificare si doi dascali necalificati.
Intr-un raport al ISJ Maramures, a fost constatata reducerea numarului de elevi romi cu risc de abandon. Pentru atingerea scopului fixat de institutie, au fost tiparite manuale in limba romani, cursuri de formare a cadrelor didactice de etnie roma si s-au organizat faze locale de olimpiade in limba romani.
Si la nivelul invatamantului liceal a fost inregistrat un succes. In Maramures, in primul semestru al anului scolar 2009-2010, a fost consemnata o crestere semnificativa a numarului de elevi de etnie roma care au acces la liceu.
La capitolul minusuri, oficialii ISJ au identificat mai multe probleme. S-a constatat ca legatura dintre scoli si comunitatile de romi este in continuare slaba, exista insuficienta consiliere a acestor elevi si, totodata, o lipsa acuta de mediatori scolari si de dascali in zona Lapus, Codru si in Maramuresul istoric.
Sursa: Catalin Tineghe