Zeci de tineri si-au manifestat interesul pentru informatii privind o cariera sau pentru continuarea studiilor universitare in Bruxelles. Acestia au luat parte la “Sesiunea de pregatire si informare pentru o cariera europeana”, eveniment care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare. Actiunea a fost organizata de Asociatia Euro-Mara Events in colaborare cu Fundatia Culturala Archeus.
“Primul sentiment care ma incearca in legatura cu acest curs este de recunostinta. Recunostinta este insa intotdeauna o presiune pentru ca nu stii niciodata daca o sa reusesti sa te ridici la nivelul binelui primit. Consider absolut laudabila initiativa de a se organiza un astfel de curs de informare si pregatire in privinta oportunitatilor de studii si de cariera europeana. Va sunt recunoscator pentru sansa oferita, a unui nou inceput si a unui viitor mai bun”, a aratat Bogdan Mihaita Topan.
“Foarte oportuna aceasta intalnire si seminarul livrat. Informatii pretioase si un prim ghid foarte util in demersul de a accede eventual la un job in institutiile europene”, a mai adaugat unul dintre tinerii care a participat la seminar.
In cadrul seminarului, care s-a desfasurat pe parcursul a doua zile, a fost prezentat si un curs de pregatire pentru concursul de functionar organizat de Oficiul European pentru Selectia Personalului. Toti participantii la seminar au primit o diploma din partea asociatiei Euro-Mara Events.
Sursa: Simona Vasiac