Vezi VIDEO
Gest de suflet facut de fotbalistii de la FCM Baia Mare. Cu gandul la semenii lor aflati in nevoie, sportivii maramureseni au donat astazi suma de 2.500 de lei, primita din partea Asociatiei Suporterilor “Toti pentru FCM Baia Mare”.
Banii s-au indreptat catre copiii si tinerii cu dizabilitati, aflati in grija Asociatiei Esperando. Capitanul Marius Hodor, alaturi de colegii sai Ciprian Durus si Ionut Bratima au vizitat astazi Centrul de Zi Esperando, au stat de vorba cu oamenii de acolo si au aflat detalii despre activitatile ce au loc, in fiecare zi, in aceasta institutie. Gestul fotbalistilor de la FCM Baia Mare a constituit o supriza extrem de placuta pentru asistentii sociali care au grija de copiii si tinerii cu dizabilitati.
“Este un gest foarte frumos si ne bucuram ca s-au gandit la noi, chiar ne-au surprins foarte placut, avand in vedere ca si ei s-au confruntat cu probleme financiare. Cu toate acestea s-au gandit ca din putinul lor sa doneze catre copiii pe care noi ii avem in grija in fiecare zi. Este un gest foarte frumos si le multumim din suflet”, a declarat Monica Ardelean, asistent social.
Capitanul Marius Hodor a vorbit despre motivatia care a stat in spatele acestui gest.
“Pentru ca in momentul de fata acesti copii au mai mare nevoie de suma pe care noi am primit-o din partea Asociatiei Suporterilor si am zis ca este mai bine sa trimitem aceasta suma catre ei. Am vizitat si centrul, am vazut cum lucraza cu acesti copii. E multa suferinta. Tocmai de aceea am decis sa facem acest gest, considerand ca ei au mai mare nevoie decat noi”, a declarat Marius Hodor.
Centrul de Zi Esperando ofera copiilor, tinerilor si adultilor cu dizabilitati un complex de servicii de recuperare, educare si dezvoltare psiho-sociala.
Sursa: Tania Purcaru