Venetia, orasul din laguna, este cuprins de culorile carnavalului, tinut an de an inaintea Postului Pastelui. Procesiunile, spectacolele de commedia dell’arte, petrecerile din minusculele hanuri venetiene, baile nocturne de multime si muzica se intercaleaza, armonios in aceste zile, cu elemente strict contemporane. Vechi si nou, jocuri de lumini futuriste si umbre de gondola trecand prin fata caselor de piatra, se intrepatrund si aduc inapoi ecourile trecutelor carnavaluri, in fiecare an. Pana in 8 martie, orasul va fi in sarbatoare, iar mastile de carnaval vor fi un lucru obisnuit pe strazile si canalele celebrului oras.
Cel mai vechi document referitor la acest carnaval dateaza din 2 mai 1268. In piata San Marco aveau, pe atunci, loc festivitatile de tir cu arcul si arbaleta (suprimate in 1452). Acum, din cauza puhoiului de turisti, celebra piata devine un spatiu aproape imposibil de traversat pe durata manifestarilor. Carnavalul a fost autorizat printr-un act emis de Senatul Republicii in 1296, in care se stipula ca toata lumea are dreptul la distractie inainte de lasatul secului.
Fiecare editie a Carnavalului de la Venetia este unica, manifestarile si costumele subliniind tema aleasa. Editia de anul acesta are conotatii cultural-istorice, evocand 150 de ani de la unificarea Italiei, dar avand ca laitmotiv si spiritul feminin, pe care cei prezenti la Venetia il vor serba, alaturi de intreaga lume, pe 8 martie, de Ziua Femeii.
Numele carnavalului din acest an este „Ottocento – Da Senso a Sissi, la citta delle donne”, facand trimitere in primul rand la anii 1800, la filmul lui Luchino Visconti, “Senso” si la cel al lui Federico Fellini, “La citta delle donne”, dar si la sotia imparatului Franz Joseph al Austriei, Sissi, model de eleganta si rafinament al secolului al XIX-lea.
Balciul de la Venetia atrage mii de turisti din intreaga lume, care, contra unui pret exorbitant, poarta o masca sau se plimba cu gondola. Aici, anonimatul este cheia spre paradisul distractiei, pentru ca Venetia este tara mastilor. Se vorbea despre oameni mascati inca de la 1268. Nici o placere nu le era interzisa decadentilor venetieni. Nobilii frecventau mesele de joc fara teama de a fi recunoscuti si, implicit, fara a-si onora creditorii, amorul era liber, anonim si cat se poate de pitoresc: la ceas de seara, o ‘masca’ putea fi vazuta strecurandu-se in chilia vreunei calugarite.
Costumul tipic venetian de carnaval se numeste “bauta”. Compus dintr-un voal negru, un tricorn de aceeasi culoare si o masca alba, acesta se continua cu o mantie neagra si larga, ce coboara din cap pana la genunchi. Masca, numita “larva” sau “volto”, are buza superioara mai mare si nasul mai mic pentru a modifica timbrul vocii si a-l face pe purtator de nerecunoscut.
“Larva” pare sa provina din limba latina, unde insemna masca sau fantom. Inca din zorii secolului al XIV-lea, legiuitorii venetieni s-au vazut nevoiti sa reglementeze utilizarea mastilor. In 1339, persoanelor mascate li s-a interzis sa circule noaptea prin oras. O suta de ani mai tarziu, si portile bisericilor se inchideau in fata mastilor. Ca urmare, vizitele barbatilor in chiliile calugaritelor s-au rarit considerabil. Nimic nu-i impiedica, insa, sa-si puna “moretta”, o masca purtata de femeile care mergeau la manastire sa se spovedeasca.
Faptul ca era o masca “muta”, adica statea aplicata pe figura cu ajutorul unui buton pe care purtatorul il tinea in gura, proteja si mai plauzibil identitatea. In secolul al XVII-lea, purtarea mastii a fost limitata la zilele de carnaval si la banchetele oficiale. Desi libertinajul mascat era un mod de viata adanc inradacinat in cotidian, venetienii au inceput sa dea ascultare legilor care prevedeau pedepse aspre: doi ani de inchisoare, 18 luni la galere si 500 de lire amenda pentru barbati. Femeile erau biciuite in piata San Marco si expuse dispretului public, apoi izgonite de pe teritoriul Republicii Venetiene, nu inainte de a plati cuvenita amenda de 500 de lire.
La 1776, o noua lege, menita sa apere onoarea familiilor, obliga femeile sa mearga la teatru mascate, pentru a nu fi recunoscute intr-un asemenea loc – considerat de pierzanie. “Bauta”, indispensabila acestora, le era interzisa fetelor nemaritate. Iar doamnele de vita nobila care doreau sa aiba parte de toate placerile carnavalului purtau ‘zenda’, o masca alba sau neagra impodobita cu dantela, care acoperea sau descoperea cu cochetarie chipul, in functie de miscarile capului.
Costumele venetienilor sunt pe cat de pitoresti, pe atat de bizare. Un document din secolul al XVIII-lea furnizeaza chiar cateva idei de travesti: un pescar, un turc cu pipa, un Arlecchino, o Colombina, un satir, un evreu care plange, un diavol, o taranca vaduva, un Pantalone, un asasin platit, un urs in lant care joaca dupa cum i se canta. Unele personaje sunt legendare. Ele au intrat in galeria universala a tipurilor prin pana unor scriitori precum Carlo Goldoni sau Moliere.
Arlecchino este servitorul umil, slab de minte, famelic si credul. Din costumatia sa raman in minte celebrii pantaloni mulati in carouri, de culori diferite. Masca lui, cu trasaturi de drac, duce cu gandul la demonul Alichino, citat de Dante in Divina Comedie. Colombina este eternul ‘angel radios’ al lui Arlecchino. Simpatica si cocheta, ea este servitoarea-tip din commedia dell’arte. Dar cel mai cunoscut personaj venetian este Pantalone, al carui nume vine de la San Pantaleone, unul dintre cei mai venerati sfinti ai orasului. Batran negustor, bogat sau ruinat, Pantalone este intotdeauna un inamorat, mai ales de fetele tinere. Si masca sa este celebra: nas coroiat, sprancene stufoase si un barbison pe care-l mangaie necontenit.
Foto: masca venetiana (c) Flickr.com
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
