Vezi VIDEO
Hribi, bureti iuti dar si cunoscutele “oite” si-au facut aparitia, zilele acestea, pe tarabele din pietele baimarene. Culegatorii afirma cu tarie ca ciupercile pe care le vand sunt comestibile, insa recunosc faptul ca unele dintre ele pot fi confundate usor cu cele otravitoare.
De la inceputul sezonului cald si pana in acest moment, opt maramureseni au suferit intoxicatii grave si au ajuns la Spitalul Judetean dupa ce au mancat „carnea saracului”. Comerciantii de ciuperci sunt insa de parere ca problemele apar doar in cazul persoanelor care nu cunosc soiurile neotravitoare.
„Noi vindem bureti usturoi. Aia bolunzesc, care culeg din padure si nu stiu. Noi de 4 – 5 ani culegem si aducem in piata si niciodata nu s-a intamplat nimic, pentru ca le cunoastem de mici”, a aratat unul dintre comercianti, Darius Andreica.
Cand vine vorba de achizitionarea unui kilogram de hribe sau bureti, multi dintre cei iesiti la cumparaturi se uita, intreaba si pleaca. Unii clienti se bazeaza insa pe faptul ca au mai luat ciuperci din piata si se incumeta sa isi umple plasele.
„Consumam des ciuperci. Am mai cumparat si am mancat. Pana acuma, nu am patit nimic. I-am cumparat, dar nu am avut treaba, chiar si sa saptamana trecuta am cumparat tot din astea. Au fost bune”, a povestit una dintre cliente.
Majoritatea celor care cumpara ciuperci de padure marturisesc ca stiu soiurile si ca din punctul lor de vedere nu exista niciun pericol. Ba mai mult, sunt unii care le trimit si rudelor din strainatate.
„Cumparam ciuperci de padure in fiecare an. Nu ne e frica sa ne intoxicam, pentru ca le fierbem si le cunoastem. Suntem de la munte si stim care sunt bune si care nu. Le spal bine, le fierb si le bag la congelator. Ii trimit chiar si la fiica mea in Franta, pentru ca acolo sunt foarte scumpe”, a spus o alta clienta.
Pe de alta parte, medicii recomanda prudenta si atentie marita cand vine vorba de cumpararea ciupercilor. In cazul unor simptome precum durerile de cap, halucinatiile sau greturile, e bine ca persoanele sa se prezinte de urgenta la spital.
„In primul rand, recomandarea mea este sa cumpere doar de la tarabele care sunt avizate si e bine sa cumpere cineva din familie care cunoaste ciupercile comestibile, sa le deosebeasca de cele otravitoare. In cazul in care simt ca apar dureri de cap, halucinatii, greturi, varsaturi, este indicat sa se adreseze rapid fie serviciului de urgenta de la Spitalul Judetean, fie spitalului municipal, la sectia de boli infectioase, pentru a institui rapid tratamentul care este necesar in acest cazuri”, a explicat medicul internist Dan Marinca.
Specialistii din domeniul sanitar spun ca, pana in acest moment, numarul adultilor care s-au prezentat la spital cu intoxicatii in urma consumului de ciuperci otravitoare este mai mic comparativ cu anul trecut.
FOTO: Ciuperci in piata (c) eMM.ro
Sursa: Gabriela Kuhajda