Consiliul Concurentei a autorizat preluarea de catre Carrefour Romania a societatii Artima SA Timisoara si a societatilor controlate de aceasta. Potrivit Consiliului, operatiunea de concentrare economica nu provoaca indoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurential normal.
Oficialii institutiei au motivat ca operatiunea de concentrare economica analizata are loc, in principal, pe piata comertului cu amanuntul de produse alimentare si nealimentare de consum curent prin magazine tip hyper/supermarket, discounter si alte magazine similare. Din punct de vedere geografic, pietele afectate sunt piete locale, in cadrul carora se exploateaza puncte de vanzare si care pot fi usor accesibile consumatorilor.
In decizia Consiliului se arata ca, avand in vedere faptul ca suprapunerea activitatilor partilor este redusa si tinand cont atat de evolutia sectorului de comert cu amanuntul din ultimii ani, efectele operatiunii de concentrare economica notificate asupra mediului concurential nu sunt semnificative si ca operatiunea nu conduce la crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe piata.
Artima are un magazin in Baia Mare de aproximativ trei ani, in schimb Carrefour Romania si-a amanat intrarea pe piata locala, dar exista semnale ca ar dori sa ridice un hypermarket la intrarea in municipiu, cel mai probabil pe o parte din terenul fostei societati Maratex. Informatiile nu au fost confirmate insa, iar proiectul s-ar putea realiza abia spre sfarsitul anului ori cel mai probabil in prima parte a anului viitor. La adresa bulevardul Bucuresti, nr. 44 – unde a functionat odata fabrica de textile – s-a solicitat chiar marti, 29 ianuarie, avizarea PUD-ului de catre consilierii locali din Baia Mare pentru un proiect de constructie a unor spatii comerciale, birouri si de cazare, beneficiar fiind Red Project Two – firma care a si achizitionat Maratex.
Carrefour Romania a avut cea mai mare rata de majorare a vanzarilor in 2007, ajungand la 866 de milioane de euro, in crestere cu 54,5 la suta fata de 2006. Compania a preluat retailerul Artima in toamna anului trecut, in cadrul unei tranzactii in valoare de 55 milioane de euro.
Retailerul francez estimeaza depasirea pragului de vanzari de un miliard de euro. Si concurentii sai directi – Real si Auchan – au anuntat ritmuri de extindere accelerata pe piata locala pentru acest an.
Sursa: eMM.ro, Rompres