Vezi VIDEO
Anca Goja a fost un jurnalist fericit in cursul zilei de azi, 18 martie, cand si-a lansat primul volum la si… despre Biblioteca Judeteana ”Petre Dulfu” din Baia Mare, in prezenta celor pomeniti in paginile cartii, a colegilor de presa si, bineinteles, a familiei. Lansarea volumului ”Un jurnalist prin biblioteca” a avut si un moment mai inedit, pentru ca Anca Goja, in afara nenumaratelor laude primite pentru scriitura sa de presa si pentru faptul ca mentine viu interesul pentru cultura, a avut parte si de o dedicatie mai speciala… la muzicuta.
Actorul Paul Antoniu, dupa ce i-a facut o declaratie publica de dragoste fata de talentul ei gazetaresc, a surprins-o si cu o piesa de… primavara. Momentul inedit pentru o lansare a reusit sa starneasca aplauze, chiar daca actorul a recunoscut, stanjenit, ca nu este un maestru intr-ale muzicii si ca prefera sa asculte, decat sa cante. Tot el a completat ca stie ca Ancai ii place muzica, pentru ca face schimb de CD-uri cu ea.
Anca Goja, jurnalist la Graiul Maramuresului, si-a vazut adunata intr-un volum o parte din munca, adica articolele scrise despre Biblioteca Judeteana ”Petre Dulfu” din Baia Mare in ultimii cinci ani si pe care le-a publicat in cotidianul la care este angajata. Cartea este coordonata de Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene, si a aparut cu sprijinul consultantului editorial – Laura Temian, director adjunct al institutiei.
Directorul bibliotecii a incercat sa o laude mai putin pe Anca Goja si sa puna in lumina talentul gazetaresc, dar mai ales inclinatia ei pentru actul de cultura. De altfel, el a spus ca Anca este ”un jurnalist fericit” pentru ca scrie despre partea frumoasa a lucrurilor, dar a si punctat ca asta nu inseamna renuntarea ei la critica.
Tanara jurnalista i-a avut aproape si pe colegi, iar unul dintre ei – chiar seful ei Gheorghe Parja – a spus ca se mandreste mult cu Anca Goja, care doveste nu doar talent gazetaresc, ci si literar. Ei i s-a urat sa scoata o carte de autor, de beletristica, in fata a numerosilor scriitori maramureseni prezenti la lansare. Pana la acel moment, decanul Facultatii de Litere din cadrul Universitatii de Nord Baia Mare, Petru Dunca, a anuntat ca o continuare ar putea fi ”Jurnalist prin universitate”, spunand ca Anca a semnat o multime de articole si despre mediul academic din Baia Mare.
Anca Goja a avut parte nu doar de multa fericire pentru ca si-a vazut apreciata activitatea, si-a vazut familia si prietenii aproape, si-a intalnit cititorii, ci si de o postura inedita, semnalata de altfel de profesorul universitar Petru Dunca. Jurnalista nu a mai stat in sala, alaturi de colegii de breasla, ci de cealalta parte a mesei, acolo unde stau ”subiectii” articolelor ei.
Anca Goja s-a nascut in Baia Mare, in anul 1978. Dupa ce a absolvit Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din localitate, a urmat cursurile sectiei Jurnalistica a Facultatii de Stiinte Politice si Administrative din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” Cluj Napoca (promotia 2001). In timpul studentiei a lucrat la cotidianul „Graiul Maramuresului”, la revista studenteasca „Altfel” a sectiei Jurnalistica, la postul de radio Sonic din Cluj, la cotidianul „Monitorul de Cluj” si la revista clujeana „Adrenalina”. Din anul 2002 este angajata a cotidianului „Graiul Maramuresului”, iar din 2004 scrie despre evenimentele culturale organizate in Baia Mare si in judet.
Sursa: Meda Muntean