Vezi VIDEO
Legende si basme populare romanesti scrise in limba engleza au fost incluse intr-un volum scris de Ioan Marian Chiorean. Membru al Ligii Scriitorilor din Romania, satmareanul a decis sa-si lanseze cartea si in Baia Mare, dupa ce aceasta editie a avut o prima lansare in Satu Mare. Autorul a vrut ca prin randurile scrise “sa promoveze imaginea Romaniei in strainatate”, aducand in fata cititorilor diferite modele istorice.
„Romanian Legends and Folk Narratives” este cartea semnata de Ioan Marian Chiorean care a fost lansata astazi, 13 mai, la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare. Volumul scris in limba engleza se adreseaza strainilor, dar si elevilor, studentilor sau profesorilor romani, pasionati de limba engleza. In demersul sau literar, autorul a pornit de la ideea ca legendele au un rol semnificativ in formarea constiintei unui popor.
“Este o carte in limba engleza, dar care se refera la valentele culturale ale poporului roman. Este o carte care isi propune sa promoveze imaginea Romaniei in strainatate. Este o carte care se adreseaza si strainilor pentru a cunoaste cat mai bine valorile noastre culturale, dar se adreseaza si profesorilor, studentilor, elevilor care iubesc limba engleza si au o cunoastere, macar la nivel intermediar, a limbii engleze. Este o carte care se ocupa cu aspecte legate de mitologia poporului roman, legendele poporului roman. Am pornit de la ideea ca legendele unui popor sunt foarte importante in ce priveste formarea mentalitatii colective a poporului respectiv”, a explicat autorul cartii, Ioan Marian Chiorean.
Cititorii vor avea sansa sa redescopere legende precum cea despre Manastirea Argesului sau sa reintalneasca modele din istoria romanilor.
“Despre legende, cat si despre basme populare romanesti, despre anumite personaje ale istoriei noastre. Acel cunoscut Vlad Tepes perceput in strainatate diferit de cum il percepem noi, despre Cuza Voda, despre haiduci, acei oameni care luau de la bogati si dadeau la saraci”, a adaugat Ioan Marian Chiorean.
Cartea este, de fapt, o reeditare a unui volum lansat in urma cu doi ani pe tema legendelor populare romanesti. Ioan Marian Chiorean este absolvent al Facultatii de Stiinte Juridice din cadrul Universitatii din Bucuresti (1984) si al Facultatii de Studii Politice din capitala. De-a lungul carierei sale a primit mai multe diplome de excelenta.
Sursa: Emm