Statele Unite au deblocat sambata ajutoare financiare simbolice destinate Republicii Moldova si Georgiei, doua foste republici sovietice care se pregatesc sa semneze un acord cu Uniunea Europeana (UE), a anuntat Casa Alba, relateaza AFP.
Anuntul a fost facut cu ocazia vizitei vicepresedintelui Joe Biden la Kiev, unde s-a intalnit cu presedintii moldovean Nicolae Timofti si gerogian Ghiorghi Margvelasvili, in cadrul investitirii noului presedinte ucrainean Petro Porosenko. Ajutorul acordat Republicii Moldova, in valoare de opt milioane de dolari, este destinat sporirii competivitatii acestei tari, in contextul apropierii de UE. Ea ridica la 31 de milioane de dolari ajutorul acordat de catre Washington acestei tari anul acesta.
Ajutorul acordat Georgiei, in valoare de cinci milioane de dolari, este destinat zonelor frontaliere Abhazia si Osetia de Sud, doua regiuni separatiste carora Rusia le-a recunoscut independenta in urma unui scurt razboi intre cele doua tari. Ajutorul american acordat Georgiei reprezinta 65 de milioane de dolari in 2014.
Republica Moldova si Georgia urmeaza sa semneze Acordul de Asociere cu UE la 27 iunie, cu ocazia unui summit european. Acest lucru a devenit sensibil din punct de vedere politic, din cauza crizei ucrainene, provocate de catre decizia, la sfarsitul lui 2013, a presedintelui de atunci, Viktor Ianukovici, destituit intre timp, de a suspenda semnarea unui acord de asociere cu UE.
Sursa: Mediafax