Turneul pe care presedintele Statelor Unite, Barack Obama, il va efectua saptamana viitoare in Europa va arata ca Rusia este „din ce in ce mai izolata” pe plan international, anunta Casa Alba, citata de AFP.
„Va fi evident pentru intreaga lume ca Rusia este din ce in ce mai izolata. Comunitatea internationala, in frunte cu Statele Unite, ii sustine pe ucraineni si pe liderii acestora, fiind determinata sa impuna costuri Rusiei”, a declarat Susan Rice, consilierul prezidential american pentru Securitatea nationala. Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficiala a fostei regiuni ucrainene Crimeea.
Statele Unite si Uniunea Europeana considera Crimeea drept parte a Ucrainei si au adoptat sanctiuni economice si politice contra Rusiei.
Sursa: Mediafax