În urma unui proces de reabilitare și restaurare, Casa Memorială Elie Wiesel își redeschide porțile cu noi expoziții, colecții și programe.
Prin noua sa expoziție, Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș, parte din Muzeul Maramureșan, își dorește să conecteze oamenii cu experiența trăită a Maramureșului evreiesc prin moștenirea Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Povestea pe care o spune este una a unui anumit loc și a unor oameni, o poveste care crește prin reflecție, interacțiune și creativitate.
Evenimentele au loc vineri, 30 septembrie, după următorul program:
Ora 10:00 – Elie Wiesel și moștenirea evreiască, Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă, nr. 14
Ora 12:00 – Moment comemorativ, Monumentul Holocaustului Sighetu Marmației, Str. Gheorghe Doja, nr. 75
Ora 13:00 – Inaugurarea noii expoziții a Casei Memoriale Elie Wiesel, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1
În cadrul evenimentelor va fi transmis și un mesaj din partea fiului lui Elie Wiese, Elisha Wiesel.