Ce zi, ce timp, la Bădăcin! 12 octombrie 2019, ziua în care vremurile s-au odihnit pentru a-l lăsa pe Maniu ”să mai vină pe acasă” și să se-așeze nu doar ”cu satul” ci cu țara la masă!
Și cumva s-a așezat, pentru că, priviți de la fereastra larg deschisă a dormitorului situat deasupra biroului de lucru, sutele de români veniți la Bădăcin pentru a participa la inaugurarea Casei memoriale Iuliu Maniu păreau că luau masa tăcut cu cel venit pentru o zi acasă pentru a se mai bucura de aerul proaspăt din grădina de pe Dealul Țarinii. Era o masă a bucuriei, a plinirii, a sentimentului de nezdruncinat a lui ”se poate”. Se poate când un Om găsește în el puterea de a muta munții din loc pentru a sfinți locul, cetatea, pentru ca mai apoi să devină cărămidă trainică peste veacuri în salvarea istoriei naționale.
Omul? Părintele Cristian Borz, cel care în anunțul de inaugurare spunea că ”Nu ne-am permis la vremea respectivă (2015 n.r.) să stăm să ne mai gândim dacă sunt șanse să reușim în acest demers sau nu. Ne-am aruncat cu capul înainte pentru că era singurul lucru care mai putea fi făcut. Nu aveam un plan pe termen lung și nici măcar experiența necesară pentru așa ceva. A fost ca și cum te- ai arunca în apă să salvezi pe cineva fără a ști să înoți. Și probabil asta s-a simțit, pentru că oameni incredibili de peste tot din țară și străinătate au sărit în ajutor și Casa s-a reconstruit cărămidă cu cărămidă”.
Cărămidă cu cărămidă și eforturi uriașe pentru mutarea din loc a munților nepăsării celor care ar fi putut și nu au făcut, pentru a face loc ”spiritului civic, a grijii față de ceea ce rămâne generațiilor viitoare, a înțelegerii și asumării misiunii momentului de a interveni, de a face totul, exact atunci când este „cel mai imposibil” de făcut ceva”. Imposibilul posibil, dezvăluit sub darnicele raze de soare ale începutului de octombrie, la capătul a patru ani de muncă a căror binecuvântată povară o știu în profunzimea clipelor tăcute de ceasuri trecute Părintele Borz împreună cu doamna preoteasă și cei trei copii, care au purces nu doar la ”reabilitarea unor ziduri, cât și, sau mai ales, la reverberațiile unui nume de Sfinx”. Eforturi despre care, cei care vom dori a trece și dincolo de emoția și bucuria 10-ului perfect al zilei de 12 octombrie 2019, vom putea descoperi în ”Jurnalul de șantier” promis de Părintele Cristian Borz în cuvântul rostit la capătul unei zile ”ce va vibra în fiecare calendar, de acum înainte, pe axa viitorului”.
Dincolo de reparația morală necesară a colțului de Bădăcin și Românie, din încărcătura emoțională a zilei cu greu a-i putea spicui fără a nedreptăți și asta pentru că atunci când credeai că tocmai ai asistat la cel mai profund moment se adăuga un altul și un altul… Cumva, ca într-o competiție sportivă a binelui vrut musai a scoate capul în lumina din Dealul Țarinii: Slujba de pomenire, Sfințirea Casei și tăierii panglicii de către PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, depunerile de coroane, discursurile, copiii de toate vârstele (5-95 de ani), costumele tradiționale atât de cuminte și mândru purtate, zâmbetele primitoare, lacrimile de emoție la auzul Imnului Național și a Imnului Regal atât de ”cu viață” intonate de Corul ”Traian Moșoiu” din Oradea și răscoliri interioare dintre cele mai neașteptate ale unui arcuș de vioară dumnezeiesc revărsat din dealul sunetelor în valea sufletelor.
Discursurile? Pentru a înțelege neputința de ”a spicui fără a nedreptăți”, lăsăm mai jos lista celor care, din fața Casei Memoriale din Bădăcin, pe lângă evocarea impecabilă a personalității și spiritului Iuliu Maniu și-au exprimat gândul de reală apreciere și mulțumire față de efortul depus de Părintele Cristian Borz: PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea; Laurențiu-Mihai Ștefan, Consilier Prezidențial; Emil Burzo, Academia Română; Ioan Bolovan, Prorector UBB; Dr. Ioan Boilă, strănepotul lui Iuliu Maniu; Ilie Bolojan, primarul orașului Oradea; Andrei Gherasim, Fundația Corneliu Coposu; Principele Nicolae al României, prin glasul domnului Vasile Chifor.
Privind de azi înspre mâine
În tinda zilei de 12 octombrie fiind și privind înspre mâine, credem totuși că este important a menționa ceea ce domnul Ilie Bolojan, primarul Oradei, un politician care nu doar vorbește ci contruiește și care nu se dă înapoi a repera ce este moral a repara (iar aici facem apel la memoria zilei de 23 mai 2019, ziua reamplasării statuii ecvestre a Regelui Ferdiand în Piața Unirii din Oradea), și care, ieri, la Bădăcin a pus din nou punctul pe ”i” adresându-se în mod special politicienilor prezenți și amintindu-le că ei, politicienii, nu ar trebui să participe la astfel de inaugurări doar pentru a comemora și a ține discursuri ci mai ales pentru a-și lua angajamente reale de a multiplica momente ca cel de la Bădăcin. De a repara ce este de reparat, atunci când le stă în putere a o face.
Tot spre un altfel de mâine privind, nu putem să nu amintim de mesajul surorilor Coposu rostit de domnul Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu, căruia a adăugat mai mult decât convingător că ”Cel mai important lucru pentru noi în acest moment este să punem Credința pe primul plan, după credință să punem Morala în viața politică (…). Trebuie să ne gândim la ce au făcut Iuliu Maniu și Corneliu Coposu pentru această țară: și-au dat viața, au făcut pușcărie politică și-au avut un singur ideal: ROMÂNIA MARE!”.
Ce ar fi acest ”mâine” fără memoria, morala și credința invocată și de Principele Nicolae, în discursul rostit prin glasul monarhistului arădean Vasile Chifor? Trebuie doar să privim în prezent. Găsi-vom, fără tăgadă, destule ruine ale absenței celor de mai sus enumerate de nepotul Regelui Mihai.
Și poate că răspunsul cel mai potrivit a venit chiar înaintea întrebării, prin vocea domnului dr. Ioan Boilă, strănepotul lui Iuliu Maniu, care a și-a încheiat cuvântul cu dorința nematerializată a lui Iuliu Maniu de a-și dormi somnul de veci la Bădăcin: ”Căutați-mă și mă veți găsi în gropile din Sighet și aduceți-mă acasă!”
Pentru că astăzi, din cauza lipsei memoriei de ieri, în cimitirul de la Bădăcin avem doar o placă funerară pe care stă scris ”Aici trebuia să odihnească marele om politic Iuliu Maniu”.
Și poate că tocmai asta a vrut să ne transmită tuturor acea tristețe atemporală izvorâtă din sunetele sfâșitoare ale unei viori care a umplut Dealul Țarinii, ieri, 12 octombrie 2019. Zi în care, cel puțin pentru câteva ore, ”Generaţii ca mine, ca tine, ca voi” l-am simțit a fi în Dealul Țarinii.
– Servicii de creare site web
