Flacarile din imobilul preotului ortodox Ioan Cosma au fost zarite in jurul orei 3.00. Cei care au chemat pompierii civili din Targu Lapus au fost locatarii de pe strada Petru Rares, pentru ca proprietarul locuieste in casa parohiala. Tot ei au fost primii care au incercat sa stinga focul.
”Am sarit cu totii sa dam o mina de ajutor. Am sunat la pompieri. Au venit atat cei civili din Targu Lapus, cat si cei din comuna Lapus. Pana atunci noi am aruncat cu apa pe o parte a acoperisului pentru ca focul sa nu se extinda si la alte gospodarii”, a povestit Ioan Cureu.
Strada s-a umplut in cateva minute, iar lumea s-a straduit sa impiedice extinderea incendiului. ”Am auzit sirenele si strigatele vecinilor si am iesit si eu. Ne-am descurcat cum am putut”, a spus si Ioan Man, un alt vecin al preotului.
Pompierii din Targu Lapus nu au reusit sa faca fata de unii singuri, in ciuda ajutorului oferit de localnici, astfel incat s-a solicitat Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) cu sediul in Baia Mare sa trimita doua echipaje in sprijin.
Maistrul militar Ioan Soponar, reprezentant al ISU Maramures, a declarat ca s-a lucrat in conditii dificile. De altfel, la ora 5.50 pompierii inca se mai luptau cu flacarile. Intr-un final, au reusit sa stinga focul si sa se intoarca in unitate.
In urma cercetarilor efectuate de pompieri si politisti s-a stabilit ca focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Incendiul a distrus acoperisul casei pe o suprafata de 200 de mp, mobilierul din doua camere, obiecte de imbracaminte, darsi peste 800 de volume din biblioteca preotului.
Sursa: Vasile Dale