Din 2019, peste un milion de case de marcat vor fi conectate la serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunţat recent că a finalizat specificațiile tehnice și structura fișierelor pe care casele de marcat urmează să le trimită către ANAF în conformitate cu Hotărârea pentru modificarea și completarea normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003.
Întâlniri de lucru pe această temă au avut loc în ultimele 5 luni între ANAF și reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) și ai Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat. Potrivit ANAF, legea prevede că la 1 noiembrie 2018 preşedintele ANAF trebuie să emită un ordin care să precizeze data la care casele de marcat trebuie să transmită informațiile către serverele instituției. Acest proiect vizează conectarea a peste 1 milion de case de marcat la serverele ANAF, astfel încât transmiterea de date să înceapă la jumătatea anului 2019.