Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în contextul Anului comemorativ 2021 – al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor -, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a organizat, în perioada 15 octombrie – 01 decembrie 2021, Proiectul Eparhial-Concurs intitulat „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți întru Domnul”.
Participanții la acest proiect (toate parohiile și mănăstirile din Maramureș și Sătmar) au avut posibilitatea de a trimite pe adresa de email: sectormediaonline@gmail.com câteva fotografii reprezentative care să exprime cel mai frumos, imaginea duhovnicească a cimitirului parohial transpusă prin lentila aparatului de fotografiat. Au fost acceptate doar fotografiile realizate în acest an, autentice și clare și au trebuit să fie însoțite de următoarele date: numele parohiei, protopopiatul, preotul paroh și localitatea.
În cadrul acestui concurs s-au înscris 20 de parohii din județele Maramureș și Satul Mare, din cele 8 Protopopiate ale Eparhiei noastre: Baia Mare, Lăpuș, Chioar, Satu Mare, Oaș, Carei, Sighet și Vișeu, după cum urmează: Pr. Belea Gheorghe-Bogdan | Parohia Ortodoxă Strâmtura; Pr. Breaz George | Parohia Ortodoxă Baia Mare VI – Ferneziu; Pr. Cosma Vasile | Parohia Ortodoxă Rozavlea Centru; Pr. Coste Anin | Parohia Ortodoxă Rozavlea – Șesu Mănăstirii; Pr. Costin Vasile | Parohia Ortodoxă Handbalul Ilbei; Pr. Dragoș Marius Georgel | Parohia Ortodoxă Halmeu; Pr. Farcaș Ovidiu | Parohia Ortodoxă Sătmărel; Pr. Gavriș Vancea și Pr. Ioan Florin Timiș | Parohia Ortodoxă Săliștea de Sus – Centru; Pr. Gorgan Gabriel | Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați” din Municipiul Satu Mare; Pr. Grec Viorel | Parohia Ortodoxă Mesteacăn; Pr. Luțai Iustin | Parohia Ortodoxă Săpânța; Pr. Magdău Daniel | Parohia Ortodoxă Șieu; Pr. Miclăuș Marian | Parohia Ortodoxă Botiz; Pr. Nănăștean Ioan | Parohia Ortodoxă Budești; Pr. Pop Claudiu | Parohia Ortodoxă Groși; Pr. Pop Marius Cosmin | Parohia Ortodoxă Tiream; Pr. Pop Petru Florin | Parohia Ortodoxă Petrova; Pr. Rednic Adrian | Parohia Ortodoxă Tisa; Pr. Tămaș Dorin | Parohia Ortodoxă Certeze și Pr. Vasoc Marcel | Parohia Ortodoxă Suciu de Jos.
În urma deliberării juriului s-a obținut următorul clasament: pentru județul Maramureș: locul I, Parohia Ortodoxă Săpânța; locul II, Parohia Ortodoxă Strâmtura și locul III, Parohia Ortodoxă Rozavlea – Șesu Mănăstirii.
Pentru județul Satu Mare: locul I, Parohia Ortodoxă Mesteacăn; locul II, Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați” din Municipiul Satu Mare și locul III, Parohia Ortodoxă Halmeu.
Juriul a fost alcătuit dintr-o comisie de evaluare care a avut loc la Centrul Eparhial din Municipiul Baia Mare, din care au făcut parte Pr. Ionuț Todorca, consilier cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Andrei Pop, inspector bisericesc și Arhid. Adrian Dobreanu, responsabil comunicații media-online.
Desemnarea câștigătorilor a fost realizată în baza unui punctaj, unde au fost urmărite mai multe criterii de departajare, între care amintim uniformitatea crucilor și arta lemnului, modul de îngrijire al cimitirelor, aspectul unitar și creștin ortodox, claritatea fotografiilor ș.a.
Parohiile clasate pe primele trei locuri vor primi distincții și diplome, iar celelalte parohii participante la acest proiect vor primi diplome de participare. Toate aceste evidențieri vor putea fi folosite la dosarul personal al părinților parohi și co-slujitori.
De asemenea, cele mai frumoase fotografii vor fi incluse și publicate într-un număr viitor al Revistei Eparhiale.