La Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare s-a desfășurat sâmbătă, 26 noiembrie, cea de-a cincisprezecea ediție a concursului interjudețean „Labirintul Matematicii”, la care au participat 571 de elevi din clasele IV-XII, de la licee și școli din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare și Sălaj.
Evenimentul a fost organizat de către unitatea de învățământ care l-a și găzduit, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, cu sprijinul sponsorilor și implicarea directă a mai mult de 80 de profesori care au făcut parte din comisiile de corectare și supraveghere, a unor studenți, elevi și părinți.
Subiectele au fost alcătuite de membrii catedrei de matematică de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, în colaborare cu președintele concursului, conf.univ.dr. Andrei Horvat-Marc, și cu conf.univ.dr. Ioana Tașcu, de la Departamentul de Matematică și Informatică al Facultății de Științe, UT Cluj – Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Listele cu căştigători AICI
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult