Vestea că a primit o nouă amendă de la CNCD pentru gardul de pe strada Horea nu l-a luat prin surprindere pe primarul Cătălin Cherecheș. Într-o postare pe Facebook acesta a explicat ce se află în spatele acestei sancțiuni aplicate discreționar.
„Am constatat cu surprindere că pentru același lucru o instituție din România te amendează de două ori. Voi face câteva precizări despre gardul construit la blocurile sociale de pe strada Horea, pentru care astăzi, 29 ianuarie 2020, am fost din nou amendat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Ei susțin că această construcție, cu alee de intrare, fără porți, prin care se poate intra și ieși fără probleme, ar fi un zid care discriminează, care trimite spre ideea de segregare. Aici, locuiesc oameni săraci, de diverse etnii, nu doar romi, cum susțin cei de la CNCD.
Sunt mulți copii, unii lăsați nesupravegheați, pe parcursul anilor având loc mai multe accidente, unele tragice, soldate cu moartea unor copii. Blocurile au fost ridicate foarte aproape de carosabil, este o zonă intens circulată, au fost situații în care șoferii s-au trezit cu parbrizul spart de pietre aruncate de pe margine. Am ridicat acel gard, cum am mai explicat în repetate rânduri, din dorința de a proteja copiii, dar și participanții la trafic. Numărul incidentelor s-a redus. Copiii pot să se joace în curtea blocului fără să ajungă din neatenție în fața mașinilor. Cei care aruncau cu diverse obiecte în mașinile care circulă pe acolo s-au mai potolit.
Am fost amendat în urmă cu câțiva ani pentru acest gard, tot de către CNCD. Au fost atunci și au văzut, de la nivelul trotuarului, căci nu s-au simțit confortabil să intre și în imobile, gardul, curtea. Au discutat cu oamenii. Oameni care locuiesc aici și s-au bucurat pentru gard. Am chemat tineri artiști să îi dea culoare, să înfrumusețeze gardul. Am contestat în instanță amenda, am câștigat. Au făcut recurs, am pierdut. În tot acest timp, mulțumită acestui gard, nu au mai existat copii călcați de mașină! În tot acest timp, incidentele cu mașini sparte în mers de către pietre și sticle aruncate de anumiți indivizi, s-au redus. Dar CNCD consideră, în continuare, că acest gard este deranjant.
Din birourile confortabile de la București, așa se interpretează situația. La fața locului, repet, nu au vrut să treacă de gard, au așteptat să vină oamenii la ei, în stradă. S-au plâns că nu au romii condiții… Aici, repet, trăiesc nu doar romi, ci oameni săraci. Români, maghiari, romi. Oameni care au nevoie de locuințe sociale și se bucură de faptul că am reabilitat și modernizat pe rând blocurile sociale. Am făcut acest lucru și pe Melodiei, și pe Horea. Aceste aspecte nu se văd la sediul CNCD din București. Amenzile se dau din pix, din confortul birourilor calde, nu pe teren, cum ar fi normal, în urma unor constatări, discuții cu oamenii. Înțeleg, însă, și aceste lucruri.
Este an electoral. Cherecheș deranjează. Cherecheș trebuie amendat, terfelit, atacat, poate – poate se satură și renunță. Cătălin Cherecheș nu renunță. Va continua să facă exact ceea ce are nevoie comunitatea băimăreană, de la mic la mare, de la copii la seniori, de la români la romi și maghiari, evrei și așa mai departe. În pofida amenzilor, atacurilor, tentativelor de denigrare, a piedicilor care mi se pun de ani de zile. Am construit acest gard din dorința de a proteja oamenii care locuiesc aici, șoferii care trec prin zonă. Și atâta timp cât acest gard și-a dovedit eficiența, rostul, va rămâne în picioare. Dacă acest gard este discriminatoriu, înseamnă că toți cei care avem gard la casă, în jurul blocului, ar trebui să ne așteptăm amenda de la CNCD. În România anului 2020, să ai un gard, care protejează, este pasibil de amendă pentru discriminare…
Dacă deranjează atât de tare gardul acesta, îi voi invita pe cei de la CNCD și alte entități și persoane deranjate, să îl dărâme. Însă, în acest caz, îi rog să îmi dea în scris că își vor asuma și ce se va întâmpla după, dacă Doamne ferește, va mai fi vreun copil călcat de mașină. Respectiv, că îi vor despăgubi pe cei care se vor trezi, din nou, cu mașinile sparte în mers de „obiecte zburătoare”. Mi-aș dori ca alții, inclusiv de la CNCD, să facă pentru oameni, în general, inclusiv pentru romi, câte am făcut eu. Mă refer la chestiuni practice, de folos, nu vorbe goale și amenzi din care tot ei au de câștigat, nicidecum romii sau românii. Unul dintre blocurile de pe Horea era absolut devastat. Anul trecut am finalizat lucrarea de reabilitare, după un șantier de trei ani de zile. Sunt 150 de locuințe acolo. Îmi doresc să se înțeleagă clar că ne dorim cu toții aici o zonă civilizată, să nu fie considerată exclusiv a comunității rome și, dacă tot vorbim de locuire socială, să vorbim de locuirea socială a celor care au nevoie, nu doar din comunitatea romă, pentru că nu doar romii au probleme sociale sau nu doar romii sunt în zona unor lipsuri financiare. Așadar, acel gard era folositor și pentru șantierul care s-a finalizat la sfârșitul anului.
M-aș fi așteptat să mă felicite cei de la CNCD pentru modul în care am făcut un centru social pentru copiii romi, pe care îi aducem, facem after-school, chestiuni educaționale, sportive. Mi-aș fi dorit să vină și să mă felicite, să vadă cum am reabilitat acel bloc devastat unde stăteau sute de oameni și care au înțeles că trebuie să își găsească o soluție de locuire civilizată. În Baia Mare nu sunt și nu vor mai fi niciodată clădiri sau zone unde să locuiască exclusiv romi. Amenda o plătesc, dacă ăsta e prețul pentru a reuși să asigurăm condiții civilizate acolo. Măcar dacă ar cumpăra niște rechizite pentru copii din banii ăia…”, a spus Cherecheș.