Echipele ucrainene au finalizat operatiunile de cautare a corpurilor neinsufletite ale pasagerilor decedati in urma prabusirii avionului Boeing 777 al companiei aviatice Malaysia Airlines, a anuntat vicepremierul ucrainean Vladimir Groisman, care conduce Comisia de stat pentru anchetarea catastrofei aviatice, informeaza Interfax. Potrivit lui Groisman, in timpul operatiunilor au fost gasite 282 de trupuri si 87 de fragmente din 16 corpuri neinsufletite.
Vagoane frigorifice cu trupurile celor ucisi in catastrofa aviatica vor fi trimise azi, 21 iulie, ora locala 19.00, spre Harkov, anunta vicepremierul ucrainean.
Potrivit lui Groisman, sosirea vagoanelor cu trupurile victimelor este deja asteptata, la Harkov, de un grup international format din 31 de experti.
Sursa: Agerpres