Salvatorii maramureșeni au decis să sisteze căutările tinerilor ucraineni rătăciți în Munții Maramureșului, din cauza condițiilor meteo.
Luni un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a survolat zona şi cu ajutorul camerei cu termoviziune au fost observat doi dintre cei patru. Una dintre persoane a fost ridicată. S-a hotărât ca a doua persoană să rămână acolo din cauza condițiilor meteo. A rămas în grija șefului Salvamont Maramureș.
O echipă formată din polițiști de frontieră și salvatori montani a pornit pe jos spre locul respectiv şi în cele din urmă, tânărul a fost coborât de pe munte cu targa. Astfel că pe munte au rămas doi tineri ucraineni, care, alături de alţi patru, au încercat să ajungă în România traversând muntele, dar s-au rătăcit în zona Vf. Pop Ivan, încă în Ajunul Crăciunului.
Salvamontiștii maramureșeni susțin că nu au date exacte cu privire la locația celor doi tineri ucraineni care se mai află în munți. Condițiile meteo sunt nefavorabile atât pentru intervenția elicopterelor SMURD și IGAV.
„Polițiștii de frontieră maramureșeni își continuă misiunile de supraveghere pe întreaga zonă de responsabilitate, implicit în zona de competență a SPF Valea Vișeului, conform atribuțiilor și angajamentelor asumate de către instituția noastră. De asemenea, vom oferi sprijin tuturor forțelor angrenate în activitatea de căutare și salvare a cetățenilor ucraineni atunci când salvatorii montani vor relua căutările.
În continuare, Poliția de Frontieră Română primește sprijinul Inspectoratului General al Aviației, prin punerea la dispoziție a unui elicopter MAI pentru survolarea zonei, la fel și din partea Agenției Frontex – prin aeronava de survolare. Dar aceste acțiuni depind exclusiv de condițiile meteorologice, care în acest moment sunt nefavorabile”, spune Oana Pârcălab, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmaţiei.
Căutările celor patru cetățeni ucraineni care s-au rătăcit în zona Pop Ivan au fost reluate