Sâmbătă, de la ora 11.00, echipa feminină a CS Minaur Baia Mare a întâlnit pe HC Dunărea Brăila, într-un joc contând pentru etapa a doua din Liga Florilor MOL. Brăilencele, cu antrenorul danez Morten Soubak la conducere, au venit cu toate piesele grele în Baia Mare, sperând să obțină cele trei puncte, lucru pe care l-au și reușit.
Minaur are multe de corectat în următorul interval de timp și suntem siguri că o va face. Echilibrul s-a rupt undeva la jumătatea primei reprize, când oaspetele s-au distanțat de la 6-9 la 6-11 și au terminat prima parte a meciului cu avantaj de cinci goluri: 9-14. În repriza secundă am reușit să venim aproape de Brăila în două rânduri, ba chiar am avut ocazia să egalăm situația pe tabelă, dar mereu a intervenit ceva care n-a mai funcționat cum trebuie. Ultima oară am fost aproape la 19-20 (45), după care nu am mai marcat niciun gol până la 19-24 (54).
CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila: 23-27 (9-14)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 500 spectatori
- Arbitri: Marian Adrian Drăghici – Victor Ionuț Drăguț (Focșani). Observator FRH: Horațiu Belu (București)
- Aruncări de la 7m: 5-4 (transformate: 3-4; a ratat Fujita 2). Minute de eliminare: 4-10
- CS Minaur: Amra Pandzic (7 intervenții), Cristina Enache, Elena Utkina – Asuka Fujita 7 (2 din 7m), Anca Polocoșer 5, Ana Maria Tănasie 5, Yaroslava Burlachenko 3, Aleksandra Zych 2, Elaine Gomes Barbosa 1, Alexandra Severin, Angela Cioca, Cristina Laslo, Andreea Popa. Antrenori: Raul Fotonea, Daniel Apostu
- HC Dunărea Brăila: Elena Șerban (13 intervenții), Mayssa Pessoa (a apărat 2 de 7m) – Amanda Kurtovic 9 (4 din 7m), Ana Paula Rodrigues Belo 4, Tamires Morena Lima 3, Jessica Quintino 3, Larissa Araujo 3, Samara Da Silva 2, Francielle Gomes da Rocha 1, Ștefania Epureanu 1, Maria Kanaval 1, Aneta Udriștioiu, Amalia Terciu, Mirabela Coteț, Sabine Jacobsen. Antrenori: Morten Soubak, Sorinel Meca.
Etapa a doua
- Gloria Bistrița – CSM București: 21-24
- HC Zalău – CSM Slatina: 24-20
- CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila: 23-27
- Rapid București – SCM Gloria Buzău: 34-33
- CSU Știința București – Măgura Cisnădie (sâmbătă, 14.00)
- SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Deva (sâmbătă, 18.00)
- SCM Craiova – Dacia Mioveni (sâmbătă, 19.00)
Etapa viitoare: CSM București – Rapid (miercuri, 22 septembrie); Deva – Craiova; Buzău – Rm. Vâlcea; Cisnădie – Bistrița; Dunărea – Știința; Slatina – CS Minaur; Dacia Mioveni – Zalău (sâmbătă, 25 septembrie). (csminaur.ro)
Cu nea foto o să avem poze din champions league la televizor.